„Am deschis usa si i-am gasit impreuna, in pat, dezbracati si imbratisati, la un pas de ochelarii mei de soare!” | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru/ Miruna

„Am deschis usa si i-am gasit impreuna, in pat, dezbracati si imbratisati, la un pas de ochelarii mei de soare!”

iubiti-in-pat

 

JURNALUL VOSTRU DE SUFLET-Miruna, partea a sasea

“Dupa ce te razbuni si realizezi ca esti tot mai departe de locul in care ai vrea, de fapt, sa fii, nu-ti mai arde de nimic. Te-ai razbunat, adrenalina a scazut, orgoliul tau nu mai fierbe, plan nu mai ai, si atunci cazi. Nu mai ai motivatie si nici macar directie. Asa eram eu. Si, culmea, telefonul imi suna tot mai des. Spre tot timpul…
“Ce faci? Esti ok? Dam o fuga pana la mare?” “Ce faci? Lucrezi maine? Un prieten isi serbeaza ziua de nastere intr-un loc super misto, pe la cat sa trec sa te iau?”
Eram intr-o letargie continua. Raspundeam monosilabic si ma intrebam cum naiba de nu vede ca e ceva in neregula cu mine. Dar, aveam sa inteleg mai tarziu, oamenii nu prea sunt atenti la ceilalti oameni. Oamenii cauta sa inteleaga ceea ce li se intampla lor, cand naiba sa mai inteleaga si ce li se intampla celor din jur? Sau, poate, pur si simplu o punea pe seama varstei. E micutza, saraca, cine stie ce ganduri or tropai in capul ei? Dar eu voiam sa scap si nici macar nu stiam cum, nu mai facusem asta pana acum. Cum ii zici cuiva ca nu mai vrei sa te vezi cu el? Ca vrei sa stai singur, tu cu ale tale, pentru ca, oricat ti-ar fi de greu, tot e mai usor decat sa traiesti constant o minciuna. Si, din moment ce eu stateam nici vie, nici moarta, fara puterea de a face ceva concret, universul mi-a venit in ajutor. M-a sunat intr-o zi cu acelasi entuziasm care ma zapacea de cap. “Ce faci? Plec doua saptamani din tara cu niste oameni cu care lucrez, pentru un contract, si voiam sa te gandesti ce sa-ti aduc.”
Hais! Atata asteptam. Am simtit dintr-o data ca revin la viata.
“Aaaaaa, nu vreau sa-mi aduci nimic, as vrea sa vorbim, in schimb, altceva…”
“Ce sa vorbim?” Era prima oara cand am simtit clar cum i-a scazut brusc entuziasmul.
“Stii, eu voi pleca la mare, in curand, cu prietenele mele si acolo ne vom intalni si cu alti prieteni si…as vrea sa fiu singura, adica sa nu fiu in nicio relatie, sa ma distrez de capul meu…”
Stiu, din cate variante erau posibile, am ales ce era mai prost. Doar ca eu nu prea ma pricep sa mint. Cu cat sunt mai departe de adevar, cu atat e mai mare aberatia pe care o scot pe gura. Nu puteam sa zic adevarul. Ce sa zic: “Eu, cretina de mine, sunt foarte, dar foarte indragostita de un coleg de clasa si, ca sa fiu cretina pana la final, m-am gandit sa ma combin cu tine ca poate, poate reusesc sa mai inec putin din amarul si frustrarea asta care m-au secat. Acum, ca mi-am dat seama ca ma adancesc in loc sa ma ridic, as vrea sa-ti multumesc pentru atentia acordata si sa te rog sa nu ma mai deranjezi. Multumesc!”
Cum puteam sa zic asa ceva? Ma bine sa creada ca sunt o adolescenta dezechilibrata hormonal si confuza, si tampita, decat sa-l ranesc atat de tare. Omul asta nu-mi gresise cu absolut nimic.
Dupa ce i-am dat “vestea cu marea” a tacut pret de cateva secunde. Il subestimasem. Am crezut tot timpul ca nu intelege absolut nimic din ceea ce se intampla cu mine, cand devenise brusc evident ca intelegea foarte bine, doar ca sperase, pur si simplu, ca in timp, imi va trece. A sperat ca o pustoaica, precum eram eu, poate fi incantata cu locurile de fitze in care mergeam, cu oameni preocupati de alte lucruri decat de teza la romana. Cred ca a sperat ca atentia pe care mi-o acorda si lucrurile pe care la faceam impreuna vor incepe sa-mi placa si sa fie ok. Cand i-am zis tampenia cu “marea”, a realizat ca o tin pe-a mea si gata.
“Ok. Pai, uite cum ma gandesc sa facem. Eu sunt oricum plecat doua saptamani si poti profita de timpul asta sa-ti limpezesti putin gandurile. Nu lua acum vreo decizie pripita. Vorbim cand ma intorc in tara.”
Asta ma nelinistea si mai mult. Nu mai voiam sa vorbim deloc. Nici cand se intoarce, nici cand vine si niciodata. Voiam sa stiu ca am scapat si gata.
“Ok.” I-am zs.
Evident ca m-a sunat dupa o saptamana. Sa-mi zica de nu stiu ce parfum care se gasea super greu si-l gasise, si era incantat ca mi-l aduce, etc. Fara nicio referire la ceea ce discutasem anterior, parca nici nu se intamplase. Era iar entuziasmat de ziceai ca suntem doi indragostiti chinuiti de dor si de distanta.
Atunci mi-am dat seama ca ar putea fi putin mai greu decat am crezut initial. Si, ca orice adolescenta care incurca socotelile si nu mai stie ce sa faca, m-am dus la mama. Vitejie, stiu 🙂 dar chiar nu mai stiam cum sa o dreg. Norocul meu este ca mama nu m-a intrebat niciodata mai mult decat am vrut eu sa zic, a inteles repede situatia si a zis doar, in stilul ei sarcastic:”Hmmmm…i-a venit prostului pe tine.” “Nu, mama, proasta-s io in toata combinatia asta.”
Cert e ca in secunda urmatoare cartela mea de telefon a ajuns la mama si, in sfarsit, parca mi se lua o piatra de pe inima. Dupa ce el se intorcea in tara, eu mai aveam, oricum, doar cateva zile de lucrat la pub. Apoi, plecam la mare, apoi inapoi la scoala..:) Cu numarul de telefon schimbat, ar fi trebuit sa inteleaga clar mesajul, oricum.
Acum, cand ma gandesc la asta, aproape ca mi-e rusine. Cum naiba sa fac asa ceva? Doar ca, la momentul ala, mi s-a parut singura varianta.
A si functionat. A sunat cateva zile mai tarziu si a raspuns mama, doar cat sa-i explice ca Miruna nu mai are numarul asta de telefon, l-a schimbat, si oricum, se pregateste sa plece la mare si, apoi, sa se intoarca la SCOALA.
Bun, a inteles omul, doar nu era nebun. Cand s-a intors in tara, era fix tura mea de noapte. A venit direct de mana cu o tipa. A lasat-o la masa si a venit la mine super prietenos. Incordat, ranit, dar prietenos.
“Poti veni maine dimineata sa iei lucrurile care ti-au ramas, fara probleme. La 6, cand scapi de-aici, treci pe la mine. Las usa deschisa pentru tine. Da?”
Sincera sa fiu, m-am bucurat ca a deschis el subiectul asta. Aveam lasate pe la el niste chestii: ochelarii de soare, o carte, si alte lucruri de genul asta, pe care le-as fi vrut inapoi. Imi convenea sa merg la sase dimineata si sa stiu incheiat capitolul asta o data pentru totdeauna. Ceea ce am si facut.
La 6 si 5 deschideam usa apartamentului lasata deschisa, asa cum mi-a zis. M-am indreptat pe varful picioarelor catre living, acolo unde stiam ca le-am lasat. Deschid usa si raman acolo, traznita! Erau impreuna, dezbracati si imbratisati in pat, cu toate ca el dormea, de regula, in dormitor, nicidecum acolo. Tipa care fusese seara cu el in bar dormea acum linistita la un pas de ochelarii mei de soare.
Cu toate ca, in primele secunde, imaginea lor mi s-a parut socanta, cand mi-am dat seama ca planul lui de razbunare era chiar mai pueril decat al meu, am simtit ca ma pufneste un ras de nu mai nimeream sa-mi iau lucrurile. El mi le lasase ordonat pe bar, deci n-a trebuit sa caut pe-acolo. Le-am luat, am coborat scarile in fuga, am oprit un taxi si am inceput sa rad cu pofta, in sfarsit fericita, dupa luni de zile. Eram libera. Libera sa ma intorc la scoala…la el, la noi. Acolo unde ramasesem.”

-va urma-

Sursa foto: sweetbirdyouth.blogspot.com

 

Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply