Am inceput sa tip disperata: „Ajutor! Se ineaca un copil!” Atunci un baiat pe care nu-l cunosteam a trecut pe langa mine si s-a dus spre el! Era chiar in ziua in care faceam 16 ani… | Videoblogul Mireselor
0
In Cele mai pasionale 10 povesti de dragoste reale/ Jurnalul Deei

Am inceput sa tip disperata: „Ajutor! Se ineaca un copil!” Atunci un baiat pe care nu-l cunosteam a trecut pe langa mine si s-a dus spre el! Era chiar in ziua in care faceam 16 ani…

sex-platit2

 

CUM PLATITI DRAGOSTEA? CASH SAU CARD?-Jurnalul Deei

A doua parte:

“Venise vara peste noi si ne prindea in vacanta, in Alexandria, la casa bunicilor. Nu erau bogati bunicii nostri, dar nu ne trebuia mult ca sa fim fericiti. Ei macar nu se certau si nu se bateau. Bunica ne facea in fiecare zi “cococi”, asa se numeau, si le mancam cu lapte. Faceam si treaba, dar nu sa ne ostenim. Mai mult hoinaream, pe la vecini, prin gradini, pe la garla, pe la padure, pe te miri unde…

In ziua aia, cand implineam 16 ani, l-am luat pe frate-miu sa mergem la garla. Era cald, cald de tot, si nu voiam decat sa facem o baie sa ne mai racorim.

Au venit si copiii de prin sat, aia cu care se juca frate-miu peste tot. Copii de varsta lui, 12-13 ani. Si unul mai mic care-i urmarea mereu si oricat il alungau din treaba lor, nu voaia sa plece cu niciun chip. Il chema Alexutu si avea pielea maslinie, parul mare si ochii negri si curiosi. Ii urmarea peste tot cu ochii aia vioi ai lui.

“-Stai, ma, Alexutu, acasa! Nu mai veni si tu ca mai mult ne incurci!”

Hais! Ti-ai gasit. Si uite cum deschideam eu drumul prin porumb pentru ditamai gasca de baieti de 13 ani, urmati indeaproape de Alexutu care nu se dadea batut sub nicio forma.

Faceau o galagie baietii astia, de nu-mi doream decat sa ajung si sa ma pierd de ei pe-acolo.

Cand am ajuns, m-am intins lenesa pe iarba sa privesc cerul. Asa imi placea mie cand eram mica, sa stau degeaba la soare si sa nu ma gandesc la nimic. Astea erau momentele mele cele mai frumoase.

Auzeam in zare zarva pe care o faceau baietii la scaldat. Se stropeau cu apa, ieseau pe mal doar ca sa sara iar, cum fac baietii la varsta lor, de nu te poti intelege cu ei.

Imi aduc aminte perfect cum am vazut doua fete trecand prin fata mea, iesite din lanul de porumb. Una dintre ele a inceput sa strige innebunita de spaima:

“-Se ineaca o fetita! Se ineaca!”

M-am ridicat intr-o secunda si m-am uitat catre locul pe care mi-l arata. Vedeam un chip de copil la ceva distanta de gasca baietilor, prinzand disperat cu una dintre maini un fir de salcie ca sa ramana la suprafata.

Am inceput sa merg iute catre el si pe masura ce ma apropiam incepeam sa conturez tot mai clar chipul lui Alexutu, cu ochii lui mari si negri care priveau acum fix catre unica lui salvare, salcia de care statea prins. Ele au crezut ca-i o fetita vazand parul mare si chipul frumos, angelic.

“-Ajutoooor! Sa ma ajute cineva! Se ineaca un copil aici! Ajutooor!”

Am inceput sa strig disperata in timp ce intram in apa dupa el. Apa il dusese aproape de un vartej, mi se parea ca nu pot inainta suficient de repede iar de inotat, prea bine, nu stiam. Ii vedeam privirea disperata, manuta care tinea salcia strans si nu-mi venea decat sa tip tot mai tare. Poate ma aude cineva, poate ma ajuta cineva.

Atunci am auzit o miscare in spatele meu. Un baiat pe care nu-l mai vazusem niciodata a trecut valvartej pe langa mine, s-a dus inot pana la Alexutu si l-a prins cu amandoua mainile. Bietul Alexutu nici sa planga nu putea. Atat era de socat. S-a prins de gatul salvatorului sau si au ajuns amandoi in regula, la mal. Atat eram de speriata, ca nu puteam scoate un cuvant. Gafaiam de parca as fi alergat un kilometru si nu-mi dezlipeam privirea de la copil, sa ma asigur ca e bine.

A venit si gasca de baieti alertata de tipetele mele. Cand i-a vazut, Alexutu a inceput sa-si revina din spaima. Si-a dat seama ca e momentul lui glorie si a inceput sa se vaite de patanie de mama focului, cu baietii adunati in jur.

Atunci m-am uitat catre cel care il salvase. Un baiat ce parea de-o varsta cu mine, pe care nu-l stiam. Era imbracat saracul, asa intrase in apa, avea tricou si pantaloni scurti, amandoua ude leoarca.

“-Multumesc!” i-am zis.

S-a uitat si el la mine. Avea ochii albastri, senini precum cerul pe care il privisem eu cu cinci minute in urma.  Era bronzat, ca la tara, dar parca il prindea cu atat mai bine. Era inalt si subtirel si avea o blandete pe chip care te facea sa te simti apropiat de el din prima clipa.

“-A avut noroc cu salcia aia…” mi-a raspuns in timp ce isi dadea jos tricoul, sa si-l stoarca.

Nu-mi luam ochii de la el.

“-Da. Si a avut noroc si cu tine. Tu esti de-aici, din sat?”

Mi-a zambit.

“-Nu. Sunt din satul de langa, la deal. Dar mai vin aici la peste. Sunt cu verii mei.”

Am ramas in soarele acela arzator de vara privindu-ne unul pe celalalt fara sa stim de ce.

“-Eu ma numesc Andreea” i-am zis si i-am intins mana.

“-Catalin!” Mi-a strans mana cu blandete.

“-E ziua mea azi!” Nu stiu de ce mi-a venit sa-i zic asta…Asa, pur si simplu.

“-La multi ani! Cati ani faci?”

“-16.”

A zambit.

“-Multi inainte!”

“-Da…ma bucur ca m-ai auzit strigand.”

“-Ihi. Pai, te vazusem de cand ai trecut incoace, la garla.”

Am zambit si eu. Asa deci..:)

“-Vrei sa mergi cu noi in sat? Bunica mea imi face tort.”

“-Da, vin.” A raspuns fara sa clipeasca. Si m-a bucurat. M-am intors catre gasca de baieti fascinati de povestea lui Alexutu.

“-Haideti sa mergem. A facut bunica tort!”

I-am pus pe toti sa se jure ca nu sufla unul o vorba despre ce era sa i se intample lui Alexutu. Si pe Alexutu l-am pus sa se jure cel mai tare.

“-Ma, sa nu te apuci tu acum sa sperii lumea. Ca nu mai vii cu noi. Auzisi?”

A dat din cap baiatul. Era fericit, devenise eroul zilei.

Baietii au luat-o in fata, noi mergeam in urma lor.

“-Tu esti de-aici?” m-a intrebat deodata.

“-Nu. Sunt din Bucuresti. Aici vin la bunicii mei.”

“-Am si eu un var in Bucuresti. O sa merg sa stau la el cand incep facultatea.”

Am zambit. Avea planul facut. Nu i-am zis nimic. Mergeam unul langa altul in ziua aia torida de vara.

“-Vrei sa mergem sambata la discoteca?” m-a intrebat dupa o pauza lunga in care am simtit ca a incercat sa-si faca curaj.

Am dat din cap.

“-Nu. Nu imi plac discotecile.”

N-a mai zis nimic pana acasa. Cand ne-a vazut, bunica a iesit in curte cu un tort de mere care arata delicios, pus pe unul dintre platourile pe care le tinea pentru zilele de sarbatoare.

“-Sa traiesti, mama! Sa fii sanatoasa!

Am suflat in lumanari si baietii au aplaudat. Apoi bunica a taiat tortul si ei l-au mancat pe nerasuflate, pititi de soare sub vita de vie.

Eu si Catalin am mancat intr-o parte, in liniste.

“-Mi-a placut. Foarte bun!”

Am facut un pas in spate. I-as fi facut loc sa treaca, l-as fi rugat sa mai stea…Parca asa simteam.

“-Multumesc pentru tort!”

Se uita in ochii mei in timp ce soarele se juca in parul lui.

“-Ne mai vedem pe la garla atunci!”

I-am zambit si am dat din cap ca da. Parca ma simteam brusc prea emotionata ca sa mai zic ceva. Si nu-mi dadeam seama ce anume m-a emotionat.

“-Pa, Andreea! Mi-a parut bine!”

L-am privit pe ulita in timp ce se indeparta. L-am privit pana cand, efectiv, nu l-am mai vazut. As fi putut sa-l strig, sa-i zic ca ma gandesc  sa merg sambata la discoteca. Ori sa-i zic ca maine voi merge iar la garla.

Poate orice cuvant as fi spus atunci ar fi schimbat totul. Tot ce urma sa se intample in vietile noastre.

Dar n-am zis nimic.”

 

-va urma-

 

 

Sursa foto: Pinterest

 

You Might Also Like