„Am scris povestea noastra sperand ca el o sa vada si isi va da seama ca e despre noi. Vreau sa stie ca-l iubesc!” | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru/ Oana si Mircea

„Am scris povestea noastra sperand ca el o sa vada si isi va da seama ca e despre noi. Vreau sa stie ca-l iubesc!”

oana-partea-a-sasea-bun

 

JURNALUL VOSTRU DE SUFLET-OANA, partea a sasea

“Inainte de toate, as vrea sa va multumesc pentru ca pentru prima oara, in toata aceasta perioada, nu m-am mai simtit singura in gandurile si trairile mele. Initial, nu am vrut sa ajung cu povestea in punctul acesta. Pentru mine, lucrurile asa au stat doar ca, la inceput, am vrut sa ma opresc dupa cel de-al doilea episod. Sa va zic asa, uitati ce mi s-a intamplat: a venit cel mai bun prieten de familie si mi-a spus ca e indragostit de mine iar eu, femeie demna si serioasa, i-am spus sa-si bage mintile in cap si s-o ia din loc. Jur ca asa am vrut sa scriu. De tristete, de disperare, nu stiu de ce. Dar nu ar fi fost corect. Ar fi fost o minciuna crunta si atunci, singura varianta ramasa (pentru ca delete nu puteam da) a fost sa zic adevarul pana la final. Iar adevarul e ca eu sunt la fel de indragostita de el. Nu stiu cum, de ce, nici macar nu stiu cand s-a intamplat. M-am apucat sa recitesc discutiile noastre prin mesaje, inca din vremea in care eram casatorita cu Razvan, discutii banale, despre nimicuri, si rad cu lacrimi cand vad ce ne scriam. Lucruri total nevinovate, intr-o chimie perfecta si ma intreb cum de atunci nu o sesizam. Apoi imi amintesc vacante, aniversari, iesiri, si parca unele gesturi, ori priviri capata acum alta semnificatie, cert e ca atunci nu le observam. Nu pot sa-mi dau seama de cand dureaza asta pentru el si nici nu-mi pot da seama cum a trait in toata perioada asta, in toti anii astia. Nu inteleg de ce a trebuit sa fie asa pentru noi, dar “asa e si altfel nu-i!” vorba mamei.
In ceea ce ma priveste, nu cred ca aveam cum sa ma indragostesc de el in doua zile de freamat nebun, nu. Probabil ca sunt de mult, dar nu am realizat, nu am vrut sa accept. Timpul asta in care nu am vorbit m-a ajutat sa-mi asez sentimentele, sa inteleg ce mi se intampla. M-a ajutat foarte mult si faptul ca am scris despre asta si, practic, am retrait totul. M-am simtit iar conectata cu el si am sperat, pe undeva, ca poate citeste si isi da seama ca suntem noi, ca e despre noi… Nu stiu daca a facut-o, mie nu mi-a dat niciun semn. Si imi dau seama ca suferinta lui nu vine de la Predeal, vine cu mult din spate. Doar ca eu n-am stiut sa inteleg atunci cand a trebuit, m-am grabit, am vrut sa traiesc un roman. Noi, doamnelor, in general, suntem atente la orice si observam cele mai mici detalii, iar, pe de alta parte, ratam niste lucruri evidente. Iertati-ma, nu vreau sa va dezamagesc, as vrea sa va astern un happy-end, dar adevarul e ca nu-l am. Adevarul e ca acum aproape doua saptamani, in fata blocului meu din Colentina, ne-am vazut ultima oara. Cu tacerea lui, lacrimile mele si eclerele pe care le-a mancat prietena mea.
M-am gandit la toate variantele. Sa-i scriu, sa-l sun…nu am facut-o, mi-a fost teama ca va spune “nu”. Ca orice l-as intreba, el va spune “nu”.
M-am gandit chiar sa-i spun fostului meu sot adevarul. Poate, o data eliberata de aceasta povara, voi sti clar ce am de facut. Dar ezit, trebuie sa am mare grija la felul in care pun problema pentru ca risc sa le stric relatia pentru totdeauna si asta ar fi tot ce-ar mai lipsi.
Am fost inspirata cat am scris despre el, cat am sperat ca va citi. Nu stiu de ce m-am gandit ca ar putea ajunge pe un site destinat femeilor, dar culmea e ca am in continuare acelasi sentiment ca nu e exclus s-o faca. Si atunci, cu acordul vostru, ii voi lasa randurile astea aici:

<Mircea, stii cand mi-am dat seama ca te iubesc cu adevarat, dincolo de orice exaltare hormonala? Atunci cand m-am intrebat daca nu cumva ai fi mai fericit fara mine si am ajuns la concluzia ca ai fi. Poate ti-ar fi mai greu la inceput, dar apoi, ai avea sansa sa traiesti o poveste de dragoste normala in care sa nu fii nevoit sa sacrifici prietenii de o viata ori sa suporti o nebuna ca mine. Si gandul ca ai fi fericit asa, fara mine, o sa razi, m-a linistit. Si daca asta nu e dragoste, atunci, jur, nu mai stiu ce e.>
Doamnelor, va multumesc pentru toata sustinerea voastra. Deocamdata nu stiu ce ar trebui sa fac, ma simt blocata. Nu stiu daca e o solutie sa vorbesc cu Razvan, fostul meu sot, daca asta ar putea schimba ceva sau pur simplu sa ma obisnuiesc cu gandul ca o dragoste nascuta “in pacat” e condamnata sa ramana pe veci neimplinita…”

Sursa foto: otipacu.tumblr.com

 

Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Mamica Mariei
    mai 24, 2016 at 11:05 am

    Acum 4 ani jumatate, eram intr-o relatie despre care credeam ca nu duce nicaieri… si inca mai cred ca nu ar fi dus nicaieri… la un moment dat, a aparut EL… ne cunosteam de un an dar nu schimbasem mai mult de 2 fraze desi lucram in aceeasi companie. Este mai mic de varsta decat mine cu exact un an… si suntem nascuti in aceeasi zi. Eu eram in proces de despartire si cu multe probleme emotionale iar EL… tanar, fermecator si singur. Mi-a spus ca ma vrea… si atat… i-am ras in nas si i-am spus ca nu ii trebuiesc… ca sunt defecta si ca i-as incurca viata… ca el este un om bun si ca nu are nevoie de cineva care sa ii bulverseze planetele. Nu o sa ii uit privirea aceea de copil nevinovat si sincer… ” Nu ma intereseaza nimic… eu te vreau si punct! Te astept la Constanta in week-end!” Atat mi-a spus si a plecat… spre Constanta in delegatie.
    E mult de povestit. Ce vreau sa iti spun este ca m-am lasat in voia sentimentelor si in vartejul afectiunii pe care a revarsat-o peste mine… si nu regret nimic… suntem fericiti si avem o fetita minunata!
    Daca tu simti ceva pentru el, spune-i asa cum a facut-o si el… deja prietenia voastra nu mai exista… nu mai ai nimic de pierdut… s-ar putea sa ai de castigat… vorbeste sincer cu el… de dragul anilor trecuti si al prieteniei voastre. Luati-o incet… nu poti sti ce iese din treaba asta. Poate e sufletul tau pereche… poate e jumatatea ta si o alungi din cauza fricii. Astept vesti ?????

  • Reply
    Elena
    iulie 14, 2016 at 5:41 pm

    Mamica Mariei, in urma cu 2 ore ti-am citit povestea. Am descoperit recent blogul, sunt pasionata de citit, mai ales ceea ce gasesc aici. Am citit cu sufletul la gura, a fost minunat! Multa fericire si iubire alaturi de micuta voastra!

  • Leave a Reply