„Au fost cele mai grele momente pentru noi. Andrei spunea ca moare fara mine sau fara Zoe!” | Videoblogul Mireselor
0
In Ana si Andrei/ Jurnalul vostru

„Au fost cele mai grele momente pentru noi. Andrei spunea ca moare fara mine sau fara Zoe!”

relatie-cu-un-barbat-casatorit-ultima-parte

 

JURNALUL VOSTRU DE SUFLET- Ana, ultima parte
Luna aceea a fost iadul pentru noi. Lui Andrei ii era tot mai frica de faptul ca își va pierde fetița și ii era ciuda ca, imediat după ultima infatisare la judecatorie, Florina n-a mai dat niciun semn. Nu o interesa de Zoe, nu o interesa nimic. Cu doar câteva zile înainte de ultimul termen, a apărut din nou în peisaj. I-a dat copilei lumea peste cap, i-a făcut fel și fel de promisiuni, a făcut-o sa creadă în ea și în spusele ei, iar noi ne uitam la ceea ce se întâmpla de-a dreptul uluiti. Andrei nu putea sa ii spune fetei ca mama ei este o mincinoasa. Risca sa întoarcă puiul acela de om împotriva lui. Însă a încercat și mai abitir sa ii fie alături. Ii demonstra în fiecare zi ca el este omul pe care se putea sprijini mereu, ca el este primul la care ea trebuie să vină atunci când are o problemă, ca el este omul ei de baza în viața asta.
„- Ana, eu as muri fara Zoe si fara tine. As muri…” Așa îmi spunea mai mereu.

Într-un final, a venit și ziua judecatii. Stăteam la serviciu ca pe ace și așteptam un semn de la Andrei. Din nou, nu ma puteam concentra la nimic. Ii dadeam mesaje și nu îmi raspundea. „Sigur e încă în sala de judecata”, ma gândeam. După câteva ore, îmi suna telefonul. Era el. Avea o voce stinsa, era dezarmat. Instanța a decis sa le dea custodie comuna cu domiciliu stabil la Florina. Nu știam ce sa ii spun. Plângeam, simteam dezamăgire, tristete, nervi și disperare. Am plecat de la munca și m-am dus să mă văd cu el. Nu-l mai vazusem niciodata asa, era, pur si simplu, anesteziat…

-Am pierdut-o, Ana. Am pierdut-o…

Au urmat câteva zile horror. Chiar dacă vorbea cu Zoe de câteva ori pe zi la telefon, era ca un leu în cușca. Ii venea sa meargă acasă la Florina și să-și ia copilul. Cu greu l-am ținut sa nu o facă. Nu era ok pentru el, mai ales ca femeia aceea era în stare de orice și nici n-ar fi clipit dacă ar fi putut sa ii facă vreun rău.

După vreo săptămâna, într-o dimineața, îl suna Zoe. El dormea la mine. Proaspăt trezit din somn, când a văzut pe ecranul mobilului cine îl suna, s-a activat intr-o clipa. A sărit în picioare și a răspuns.

„-Da, tati! Buna dimineața, ce faci, iubita mea?”

 „- Tati, iartă-mă ca te-am trezit… Poți să vii să mă iei? Vreau sa vin la tine.” Lui Andrei nu ii venea sa creadă ce aude.

 „-Da, iubita mea. În 15 minute sunt la tine!”

A zburat pe ușa razand în hohote. Eu eram la fel de entuziasmata și m-am apucat sa fac puțina ordine, să mă imbrac și sa ii aștept. N-a durat mult. După doar jumătate de ora, îmi bateau la ușa.
Din acea zi, viețile noastre s-au schimbat. Zoe a fost mai mereu cu noi, mama ei pleca, venea și… mai mult pleca. Minciunile pentru cea mica nu conteneau, iar noi încercam mereu sa reparam ceea ce ea strica. O duceam mereu în excursii, aveam grija de ea și o iubeam neconditionat. De asta avea ea nevoie și nu se mai satura: sa primeasca dragoste. Am ajuns în punctul în care mama ei o suna și o întreba dacă vrea sa doarmă la ea, iar Zoe o refuza politicos. Ii spunea ca tati are nevoie de ea, ca vrea sa dorma la tati, sau ca, pur și simplu, nu vrea. Ea nu insista niciodată. Parca își facea doar datoria sa intrebe și, cel mai dureros, nici nu facea nimic ca sa indrepte situația. În momentele acestea, și eu, și Andrei stăteam pe margine și așteptam sa vedem ce decide Zoe. Niciodată nu am influențat-o, nu i-am zis sa nu meargă la mama ei, ba chiar, uneori, o incurajam sa o facă. E totuși mama ei… Dar dacă nu voia, ii respectam decizia.
Lunile au trecut, anii au trecut, și noi eram la fel. Fericiți, însă eu aș fi vrut ceva mai mult. Voiam sa îl știu „mai al meu” decât era deja, așa ca am decis ca e momentul schimbarii.
-Te muți cu mine? l-am întrebat.
-Poftim?
-Te muți cu mine?
-Cum să mă mut cu tine? (eu locuiam cu tata).  Ce va zice tatăl tău? E ok cu asta?
-Nu aici. Altundeva.
Am luat un apartamet „la rosu” cum se spune. L-am renovat de la zero, l-am aranjat după bunul plac și a fost o incantare să facem asta. Fiecare cui bătut, fiecare galeata de lavabila, fiecare piesa de mobilier făcută de noi… Mi le aduc aminte pe toate. Perioada aceea a fost ca în filme. Dormeam pe o saltea, înconjurați de saci, glet, ciocane și rindele. Era perfect. Stăteam noaptea la lumina unei veioze, cu un caiet mare în fata și doua pixuri. Făceam planul de decoratiuni, eu desenam mobila și el îmi dadea idei noi, ne bucuram unul de altul și ne aduceam aminte de unde am plecat și unde am ajuns. Făceam dragoste când aveam chef, unde aveam chef și nici ca ne pasa ca suntem murdari de vopsea, rumegus sau praf. A fost perioada de care aveam atâta nevoie după acei ani în care am trecut prin atatea.
Astăzi, sărbătorim 11 ani de când suntem împreuna. Ma uit în urma și zâmbesc. Anii aceștia au fost ca un carusel. Am fost când sus, când jos, dar mereu de mana, și asta a contat. Enorm! Zoe e tot cu noi. Nu mai e mult și se implineste un an de când e doar cu noi! Alta poveste… Planuim sa nu o lasam chiar singura :). Poate un fratior?

Stii care e acum singura mea grija?
-Care? îl întreb.
-In momentul acesta, singura mea grija este ca nu cumva sa te dezamagesc vreodată.
Mi-a spus asta aseară când ne-am pus în pat. Nu-mi mai pot dori nimic în plus. Mai multă dragoste n-am cum sa primesc. N-am cum sa iubesc mai mult. Mai fericita? Nu-mi imaginez ca pot sa fiu. Mai implinita? Mai e loc…(fratiorul). Așa ca, pentru toate astea, mulțumesc! Si va multumesc si voua pentru ca m-ati ajutat sa retraiesc toate aceste momente. Parca au fost ieri…”

 

 
Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply