„Auzeam doar pasii lui, in zapada, si inima mea. Atat. Pasii lui Stefan si inima mea!” | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru/ Silvia si Stefan

„Auzeam doar pasii lui, in zapada, si inima mea. Atat. Pasii lui Stefan si inima mea!”

suflete-pereche

 

SILVIA- a douzeci si cincea parte

“Cu cateva zile inainte de Craciun, m-a sunat tusa.

“-Silviuca, sa vii, mamica, sa-ti dea mama si tie porc. P-amandoi ii taiem, mama, ca suntem multi. Vin astia pe 23 numai sa care. Le-am zis acu’ o saptamana: mergeti, ma, unu’ la farmacie si luati-mi si mie unguent d-ala de picioare ca mi s-au umflat de-mi vine mie sa le tai, sa scap de ele. Si-aici nu se gaseste, ca nu va deranjam eu pe voi. Crezi ca s-a dus vreunu’ ? As! Le-am zis eu: o sa veniti intr-o zi sa vedeti ce mai e de carat si o sa ma gasiti rece. Pe mine o sa ma carati!”

Nici nu mai puteam sa rad…

“Iti aduc eu, tusa, unguent. De care?”

Dupa ce am inchis cu tusa, m-am dus in sufragerie, la Radu.

“-Plec la tara.” Exact asa i-am zis. Nu i-am zis “mergem la tara” sau “ai vrea sa mergem…” sau in vreun fel… M-a socat si pe mine formularea, dar daca asa a fost, am lasat-o asa. N-as fi stiut sa zic de ce.

El s-a uitat la mine cu o profunzime si o intelegere a lucrurilor pe care eu nu le voi avea vreodata, oricat as incerca.

“-Tu esti sigura ca asta vrei? Sa mergi la tara?”

Intrebarea lui m-a paralizat. Dar ii eram datoare cu un raspuns. Un raspuns sincer.

“-Da.”

A lasat capul in jos, ca si cum s-ar fi predat…. Cat incercase, cat incercase…

-Ok. Atunci facem asa: eu plec de sarbatori cu ai mei la munte, tu te duci la tara. Folosim timpul asta ca sa ne gandim la ce vrem, nu? Si apoi ne reintalnim si stabilim:)

Zambea. In toata tristetea aia a lui, gasise puterea sa zambeasca. L-am imbratisat.

“-Esti cel mai fain om pe care l-am cunoscut in viata mea!”

Ii spuneam din toata inima, nu cred ca mai exista un alt barbat ca el. Ii simteam durerea, dezamagirea, dar nu puteam face nimic sa le opresc. Nu aveam putere. S-a ridicat si m-a sarutat.

“-Ai grija de tine! Ne auzim de Craciun!”

A inchis usa in urma lui, iar eu m-am asezat impietrita pe canapea. 5 minute am stat acolo fara niciun gand, sfarsita.
Apoi, o forta pe care nu o cunosteam m-a ridicat, m-a imbracat si, 10 minute mai tarziu, m-a pus la volan, in drum spre farmacie. 20 de minute mai tarziu, in drum spre tara.

Lasasem satul meu scaldat in soare. Acum era cufundat in zapada. Era ca un tablou. Alb cat vedeai cu ochii… si casutele mici incercau sa respire prin nameti. Dar iesea fum de la fiecare horn si stiai in felul asta, uitandu-te, ca e totul bine. E iarna, dar e cald, oamenii sunt la soba, se pregatesc de sarbatori.

Tusa mea nu mai era in poarta. Pe frigul asta, statea si ea in casa, la televizor. Cand a vazut masina, nu mai nimerea sa iasa.

“-Manca-o-ar mama de fata! Asta nu ma lasa pe mine! Ca daca stateam in baza astora, ma lua dracu’ de mult!”

Am intrat in casa, m-am asezat langa soba, tusa a adus gogosi si lapte si, dupa mult timp, m-am simtit iar linistita….Ca si cum adunam bucati din sufletul meu praf si le lipeam la loc.

N-a trecut mult timp pana sa auzim cainele si, apoi, poarta. Tusa s-a ridicat numaidecat, nu parea surprinsa.

“-Cine a venit, tusa?”

Mi-a raspuns repede, fara sa se uite la mine.

“-Stefan, mamica. Sa dea la zapada aia din spate, ca io, la porci , nu mai pot sa ajung.”

Era grabita tusa. Si era prima oara cand imi raspundea fara sa ma priveasca. Nu-mi venea sa cred, il chemase special!
M-am blocat, nu aveam timp sa ma gandesc la absolut nimic. Auzeam pasii lui, in zapada, si inima mea. Atat. Pasii lui si inima mea.

“-Venisi, manca-te-ar mama. Merge mama sa puna niste apa la fiert pentru rufe, intra in casa daca vrei, Stefane. A venit si Silviuca de la Bucuresti.”

A disparut tusa la bucatarie. Eu inghetasem langa soba care duduia de caldura. Imi inghetasera palmele.
A deschis usa si s-a uitat direct la mine. Slabise, asa mi se parea, era mai tras la fata, dar tot cu ochii aia ai lui ca doi luceferi. Parca mi se parea si mai frumos, tras, asa.

Nu mi-a zis nimic cand a intrat, absolut nimic. A venit incet si s-a asezat pur si simplu langa mine, cu fruntea rezemata de umarul meu.. Gestul acela al lui total neasteptat a deblocat intr-o secunda toata durerea pe care o negasem in ultimele luni. Tot dorul, toata neputinta. Au erupt toate odata si am izbucnit in plans. Era un plans pe care nu-l puteam controla cu nimic, izvora din acele mai ascunse colturi ale sufletului meu, era eliberarea mea de tot raul.

Atunci, el m-a luat in brate si mi-a sarutat iar obrajii si parul, si iar obrajii, si apoi m-a sarutat pe mine…M-am agatat de el ca atunci, in vie, mai strans, aproape disperat. Pentru ca in tot timpul acela care trecuse, eu am fost sigura ca noi doi nu vom mai trai niciodata un astfel de moment. Ii recunosteam mirosul, si limba, si barba nerasa, si respiratia de parca nu am fi stat o clipa unul fara altul.

Ma tragea spre el cu nevoie aproape fizica, de parca era singura modalitate in care ne-am fi putut linisti, doar asa… daca ne sufocam reciproc. Voiam sa-i zic ca atunci, in vie, printre lacrimi: “Te iubesc, Stefan! Te iubesc! Te-am iubit din prima zi si o sa te iubesc in fiecare azi. Si asta-i toata viata mea!”

Dar nu puteam sa-i zic. Stefan era un barbat insurat, nu avea rost sa-l mai chinuiesc asa.

Dar il strangeam, il sufocam, intr-o incercare disperata de a ma satura de el macar pentru un timp…

Cand am simtit ca dragostea noastra ar putea exploda in orice clipa acolo, langa soba, m-am tras din bratele lui. Si m-am asezat pe pat, cu fata in palme. Simteam ca nimic, dar absolut nimic din ce as fi putut spune sau face in viata asta, nu ar fi putut schimba “boala” asta pe care mi-o daduse. Eram pe veci bolnava de el.

S-a asezat si el la masa, pe un scaun. Se uita la mine, nu-si lua ochii. Era bolnav si el de mine.

“-Ce viata e asta, Silvia?” l-am auzit pentru prima oara….

M-am uitat la el printre lacrimi.

“-Viata noastra, Stefan!”

A lasat capul in jos.

“-Asta nu e viata. E o minciuna.”

“-Viata nu e intr-un singur fel, Stefan.” I-am zis eu cea desteapta si matura, cum ma credeam. Apoi, cu vorbele lui simple in care era tot curajul pe care eu nu l-as fi avut vreodata, mi-a zis acel lucru pe care nu-l voi putea uita toata viata mea.

“-O sa vin cu tine, la Bucuresti.”

Mi-a taiat respiratia.

“-Stefan, nu poti face asa ceva. Tu vei ramane mereu in satul asta drept ala care si-a lasat nevasta dupa patru luni, nenorocitul, curvarul. Si tu nu meriti asta. Si nici Ana nu merita asta…”

S-a ridicat in picioare si s-a uitat pe geam. Ningea linistit.

“-Nu merita niciunul nimic. Eu nu ti-am zis ce merita fiecare. Eu ti-am zis o situatie si atat. Mie nu mi se pare normal sa traiesc asa. Si, daca ar sti, cred ca nici Ana nu ar vrea sa traim asa…”

S-a uitat la mine si a ridicat din umeri dezarmat.

“-Ii las Anei tot aici, tot ce avem, casa, masa, tot ce am strans. De ce sa nu fie si ea cu cineva care o iubeste cum merita, si eu cu cineva care….

S-a oprit. A tacut.

“-Care ce, Stefan?’

A zambit. Chipul acela trist al lui a fost deodata luminat de zambet.

“-Nici tu nu poti sta fara mine!”

Na! Atat de simplu a zis-o ca as fi putut rade in hohote in toata situatia aia in care numai sa razi nu-ti venea.

“-Nu, nu pot sta fara tine. Adica, pot. Dar mor incet…”

A zambit larg.

“-Vezi?”

Apoi s-a asezat iar langa mine.

“-Cand mi-a zis mama Didina sa vin sa-i dau la zapada, i-am zis ca vin, dar am si eu conditie de data asta….”

”-Sa ma cheme de la Bucuresti…”

Zambea ca un copil mare prins cu o trasnaie.

“-Imi era dor de tine! Daca nu veneai tu, veneam eu.”

Imi venea sa-i spun atat de multe lucruri, tot ce nu-i spusesem, toata suferinta, tot dorul, tot ce am simtit, dar simplul fapt ca statea acum langa mine si stiam ca ramane, ma facea sa pot formula un singur lucru.

“-Te iubesc! Stefan, uita-te la mine! Te iubesc!”

Apoi am inteles de ce am spus de la bun inceput: “plec la tara!”. Pentru ca sufletele pereche se cheama, se regasesc, se recunosc. Si nu mor niciodata.”

 

-va urma-

 

Sursa foto: Pinterest

Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply