„Credeti in dragoste la prima vedere? O prostie, nu? Asa am zis si eu pana in noaptea aceea…” | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru/ Simona si Rares

„Credeti in dragoste la prima vedere? O prostie, nu? Asa am zis si eu pana in noaptea aceea…”

prima-iubire-reala

 

 

JURNALUL VOSTRU DE SUFLET- Simona, prima parte

Am citit cu sufletul la gura povestea Mirunei. M-a fascinat și m-a făcut sa deschid sertarele cu amintiri ale mintii și m-a cuprins o stare de bine pe care nu pot sa o țin doar pentru mine. Am retrait niște momente unice, momente pe care n-am cum sa le uit vreodată și am hotărât ca ar merita asternute.

Credeți în dragoste la prima vedere? O prostie, nu? Așa am zis și eu pana la un moment dat. Aveam doar 16 ani când Dumnezeu mi-a dat sa trăiesc cel mai frumos sentiment. M-am îndrăgostit. Nu oricum… Nebuneste! Și m-a ținut… poate și azi încă ma mai tine.

Cum spuneam, avem doar 16 ani. Eram la liceu, incepeam sa merg la petreceri cu prietenii, zile de naștere, chefuri organizate fără un motiv anume… Era perfect. Ma imprietenisem cu niște colegi mai mari, ai mei aveau încredere în ei, așa ca ma bucuram de ceva mai multă libertate decât alții de vârsta mea, poate. Într-o seara, urma să mergem la ziua de naștere a unui coleg. Ai mei au fost de acord să mă lase, așa ca eram în pline pregatiri. De obicei, nu ma stresam prea tare cu imbracatul, aranjatul sau machiatul… Ma simțeam foarte bine în pielea mea, ma consideram frumoasa, iar în fata celor cu care ieseam de obicei nu aveam nimic de demonstrat. Eram eu și era perfect așa. Ei bine, în seara respectiva, ma luase un tremurat cum nu mai patisem vreodată. Brusc nu îmi mai venea nicio haina, nimic nu îmi mai stătea bine, nu ma puteam decide și banuiesc ca știți, fetelor, prin ce stari poate trece o tânăra la vârsta adolescentei. Într-un final, am ieșit din casa super aranjata, machiata, exact asa cum trebuie. Nici nu știam de ce eram așa stresata, dar simțeam ca ceva avea sa mi se întâmple.

Am ajuns la petrecere si am intrat rapid în atmosfera. Nu ma putea scoate nimeni de pe ringul de dans și asta era bine. Prietenii ma poreclisera sufletul petrecerii. Eram acolo, prima, și toată lumea după mine. După câteva ore, o pornire care nu știu de unde a venit, m-a făcut sa cercetez incaperea. Căutam ceva, dar jur ca nu știam ce. În câteva secunde, mi-am dat seama. L-am văzut intrând cu un cadou în brațe și picioarele mi s-au inmuiat teribil. Aveam un nod în gât și milioane de fluturi în zburau prin stomac. Nu puteam sa îmi explic ce se întâmpla cu mine. L-am urmărit cu privirea și eram ca o proasta. Mai aveam puțin și ii ceream un autograf. Era înalt, avea peste 1.90, tuns foarte scurt, un zâmbet de milioane, o dantura perfectă și un corp mai mult decât atletic. Am analizat fiecare particica a corpului sau pana când cineva m-a luat de umeri și m-a întors în direcția opusa. Era prietenul meu bun, Adi.

„-Alo, gara, ai grija! Nu îmi deochea prietenul.”
„-Ce vrei să spui? Despre cine vorbești?” Încercam sa nu fac sa para totul atât de evident, dar n-am avut nicio șansa…
” -Lasa vrajeala ca te-am văzut cum te uitai… Îl cheamă Rares, e prietenul meu din copilărie, e cu 3 ani mai mare ca tine și nu are iubita.” Mi-a facut cu ochiul și a plecat.

Pai și eu ce sa fac cu informațiile astea? Rares? Da, un nume frumos. Pe băiatul ăla putea sa îl cheme și Bula și era perfect… Nu are iubita? Bine de știut, dar… nu prea știam ce sa fac oricum. Pana la momentul acela, nu abordasem niciodată pe nimeni, așa ca nu vedeam cum aș fi început atunci când tot corpul îmi tremura. Cred ca m-am perpelit aproape o oră. Ma uitam la el pe furis și ma inmuiam când ii auzeam râsul zgomotos. Pe ringul de dans, s-a apropiat la un moment dat de mine. Involuntar. Eram o pitica de 1,65. De ce s-ar fi uitat la mine? I-ar fi trebuit un megafon sa îmi vorbească… Atunci i-am văzut ochii. Deși era semi întuneric, i-am văzut. Erau de un verde puternic și foarte calzi. Iar nu știam cum ma cheamă, iar nu-și gaseau fluturii loc în stomacul meu.

Gata! Ceva trebuia făcut. Prea ma lovise în moalele capului. Ma gândeam la fel și fel de scenarii. Dacă atunci, pe loc, m-ar fi întrebat dacă sunt îndrăgostita de el, i-as fi zis ca da. Azi, gândindu-mă la acel moment, sunt convinsa ca acela ar fi fost răspunsul potrivit. Așa ca m-am apropiat de el, am întins mana și m-am prezentat. S-a uitat mult, în jos, la mine, s-a prezentat și el, și de acolo am început o conversație lunga. Avea un deget bandajat și eram curioasa ce a pățit. Parca ma durea pe mine gândul l-a durut pe el. Am povestit despre filme, actori, muzica, frați, surori, mare și munte. Nu ne-a mai interesat pe niciunul de petrecerea respectiva. Nu am mai dansat deloc pana dimineața când a trebuit sa plec acasă. Aș fi dat orice ca noaptea aceea sa nu se sfârșească. Voiam sa stau pironita pe scaunul acela, în fata lui, și sa îl privesc în nestire, sa ii ascult vocea la nesfârșit. Nu m-aș fi saturat!

Dar cum tot ce e frumos are și un sfârșit s-a făcut „ora de intrare”. Prietenul meu, Adi, era mereu responsabil cu livrarea mea la domiciliu. S-a apropiat de noi și m-a întrebat dacă mergem. Cu jumătate de gura am aprobat, Rares s-a ridicat, mi-a zâmbit și mi-a zis ca se bucura ca ne-am cunoscut.

„-Poate ne mai vedem.”

Era clar în mintea mea. Nu aveam sa îl mai văd, băiatul asta abia aștepta sa scape de o nebuna ca mine și sa își vadă de party… A stat de vorba cu mine ca m-a văzut lesinata după el și a fost doar politicos.

În drum spre casa, i-am făcut lui Adi capul calendar. Am întors ultimele ore pe toate părțile. Ma întrebam obsesiv dacă am să îl mai văd, dacă cumva își va mai aduce aminte de mine a doua zi. Dacă, dacă, dacă… Doamne, ce îndrăgostita eram! Adi a pus totul pe seama euforiei de moment, ca doar ma cunostea prea bine. Urma sa aibă însă o surpriza. Timp de o săptămâna l-am disperat cu întrebări, mintea nu îmi stătea în alta parte, îl visam doar pe el, în fiecare persoana pe care o intalneam, îl vedeam pe el.

Încercam să mă educ, să mă controlez. Îmi spuneam ca nu știu nimic despre băiatul acela. Dacă e un neserios, dacă e un golan, dacă e gay???? Nu conta nimic. Mintea și sufletul o luasera razna total!

După o săptămâna, urma sa ieșim din nou în oraș. De data aceasta doar la o terasa: o prăjitura, un suc… câteva ore de petrecut împreuna cu prietenii. Ajung acolo și constat ca nu venise nimeni. Întreb de masa rezervata și chelnerul ma duce intr-acolo. Rămân șocată. Era o masa de doar doua persoane, în conditiile în care noi eram vreo 15 insi.

„-Sunteti sigur?”
„-Da, domnișoara. Asta e masa. Rezervata de Adi, nu?”
„-Da, dar… suntem mai mulți…”
„-A mai venit un tânăr dar s-a dus pana la toaleta. A zis ca asta e masa.”
„-Ok…”

Nu intelegeam nimic. Cum sa încapă 15 oameni la o masa de doua persoane. Ce o fi fost în mintea lui Adi? Era nebun? „Lasa ca vine de la baie și aflu. Sigur el a venit primul”. M-am așezat, mi-am pus geanta pe spatarul scaunului și m-am uit în jur. Nu am apucat sa cuprind toată terasa cu privirea pentru ca ochii mi s-au oprit spre locul toaletelor și de acolo venea el. Fluturii s-au trezit, piciorele au început sa îmi tremure, mintea mi-o luase razna și dacă cineva îmi punea un termometru pe frunte zbura mercurul. Rares se apropia și îmi zambea.

„-Ai și ajuns?” M-a întrebat zâmbind plin de satisfactie.
„-Da… dar tu ce faci aici?”
„-Ma gândeam ca nu ne-am văzut de mult și am făcut ceva în sensul acesta”

-va urma-

Sursa foto: Pinterest

 
Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply