„Dupa divort, m-am trezit la usa cu cel mai bun prieten de familie!” | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru/ Oana si Mircea

„Dupa divort, m-am trezit la usa cu cel mai bun prieten de familie!”

prietenul-sotului-meu-foto

 

JURNALUL VOSTRU DE SUFLET- Oana, prima parte

„M-am căsătorit cu „barbatul visurilor mele”, sau, cel puțin, asta credeam. Ma vedeam în viitor o mama si o sotie implinita. Așa a și fost vreo trei ani. Nu am facut copii, dar eram uniți, fericiți, munceam împreuna, le făceam pe toate împreuna. Cel mai mult, însă, ne plăcea sa calatorim. Nu eram genul de cuplu care își ia lumea în cap și sa plece singuri ca doi porumbei. Noua ne plăcea să plecăm cu grupul de prieteni pe te miri unde.
Aveam prieteni mișto. Haiosi, saritori, majoritatea cuplati sau căsătoriți, ca noi. Pentru ei, noi paream familia perfecta. Nu ne certam niciodată, nu aveam discuții în contradictoriu, eu eram mereu cu zâmbetul pe buze și, dacă de undeva se auzeau hohote de ras, de la mine erau. Cu prietenii noștri eram ca o familie. Niciodată nu mi-am pus problema să mă uit la băieți altfel decât ca la… frații mei. Niciodată. Și niciodată nu mi-a trecut prin cap ca ei m-ar fi putut privi altfel. Ne spuneam de toate. Știam ce au mâncat dimineața, dacă suferă din dragoste (aici știam și toate detaliile)… ca deh… și băieții plâng câteodată, nu? Dormeam în același cort, în aceeași camera și nu ma gândeam ca ar fi ceva dubios. Eram prieteni de o grămada de ani și cum am spus, eram ca intr-o familie.

Țin minte ca, la un moment dat, am plecat la mare și a fost o încurcătură la cazare. Cert este ca trei nopti din zece, am dormit ca in tabara, vreo 5 insi in doua paturi. In camera cu noi a dormit si cel mai bun prieten al  nostru, Mircea.  Jur ca mi s-a părut firesc, doar pe Mircea îl știam de când a avut prima prietena și acum era poreclit „marele burlac”. Erau niște ani la mijloc. Imparteam cu el și cascavalul pane, și pasta de dinți, dacă era nevoie. Știam totul despre el și el știa totul despre mine. Aveam glumele noastre, radeam din orice și cumva facea parte din peisajul vieții mele.

Cu timpul lucrurile s-au schimbat… Cu toate ca nu as fi crezut vreodata, relatia dintre mine si sotul meu s-a transformat, mai degraba, intr-una de amicitie. Parca nu mai aveam nimic de impartit pe plan amoros, eram doi prieteni buni in aceeasi gasca si cam atat. Ne-am facut curaj sa nu ne multumim cu o astfel de viata de cuplu si am decis sa anuntam lumea ca ne despartim. Mircea ne-a fost amândurora alături. A făcut cu noi adevarate ședințe de „terapie de cuplu”. Venea la noi acasă cu o sticla de whisky, o cola și covrigei, și nu ne lasa să ne culcam pana nu ne spuneam toate ofurile. Problema era ca nu aveam niciun of care sa-si gaseasca rezolvarea. Pur și simplu, flacara iubirii s-a stins, ajunsesem doar doi buni prieteni, colegi de apartament sau cum vreti sa spuneti. Nici sexual nu ne mai simteam atrasi unul de celalalt și, credeți-ma, am încercat amândoi sa reparam totul dar… n-a mai fost să fie. Probabil viața alerta pe care o duceam, faptul ca incepusem sa avem probleme si cu banii, si ieseam sau plecam tot mai rar, oboseala, poate acestea ne-au făcut să ne indepartam in timp atât de mult încât… ne-am pierdut. Dar Mircea nu se lasa induplecat. Stătea pe capul nostru non-stop. Ne arata poze din vacanțe, ba chiar într-o seara ne-am trezit ca a pus pe laptop DVD-ul de la nunta noastră. Niciunul nu am avut nicio tresarire și… niciun regret. Pur și simplu, fără să ne dam seama, am scris sfârșitul poveștii noastre. Cartea trebuia închisă. Divortul era necesar, nu mai aveam cale de intors. Despartirea a fost de comun acord, la notar, și am decis ca vom rămâne prieteni. Ne legau prea multe amintiri frumoase.

Noi locuiam cu chirie și am decis sa plec eu pentru ca nu mi-aș fi permis sa plătesc atâtea sute de euro singura. Așa ca mi-am luat bagajele (m-a ajutat chiar el sa le car) și m-am mutat cu o prietena într-un apartament. Eram liniștită, mulțumită de mine și dornica sa încep o noua viața. Așa sunt eu. Dacă în inima mea nu tresare ceva, înseamnă ca mai bine raman singura cuc. Îmi aduc aminte ca după ce am carat cutii, cutiute, saci și am închis ușa după el, am simțit cum o mare liniște ma cuprinde. În sfârșit nu ne mai chinuiam niciunul într-o relație care nu mai mergea. Eram fericita ca nu s-a lăsat cu înșelat, cu suparare, cu ura, vorbe urate și știam ca dacă am nevoie de el, la orice ora, va fi acolo.

La doua zile după ce m-am mutat, m-a sunat Mircea. Voia să vină în vizita sa îmi vadă „cribul” și să se asigure el, cu ochii lui, ca sunt ok. M-am bucurat sa îl văd și i-am dat adresa. În doua ore, batea la ușa. Mi-a adus și cadou de casa noua. Trei cutii frumoase foc, care sa intregeasca procesul decoratiunilor în camera mea. A dat o raita prin casa și după ce a studiat-o atent mi-a zis: „Deci aici s-a mutat prințesa. Aici s-a mutat epicentrul”. N-am înțeles ce a vrut sa zică și am trecut peste. I-am făcut o cafea și ne-am pus, ca de obicei, la palavre. A încercat să mă tragă de limba vizavi de fostul meu soț, dacă mai am sentimente pentru el, dacă regret ca ne-am despărțit, dacă nu cumva în câteva zile, săptămâni sau luni, nu fug înapoi spunându-i ca am făcut cea mai mare greșeala despartindu-ne. L-am asigurat ca nu e cazul și ca sunt foarte, foarte bine așa. Vizita s-a încheiat relativ repede și doua zile nu am mai auzit de el. Bine… nu era ceva ieșit din comun. Eram prieteni, dar nu ne sufocam reciproc. După doua zile… după doua zile, lumea mi s-a dat peste cap cu totul. M-am trezit, din nou, cu Mircea la usa. Nimic nu m-ar fi putut pregati pentru ceea ce urma sa se intample.”

Oana

-va urma-

Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply