„El e cu ea, in sala de sedinte…Toata durerea mea se transforma in furie si…” | Videoblogul Mireselor
0
In Cea mai frumoasa nebunie/ Cele mai pasionale 10 povesti de dragoste reale

„El e cu ea, in sala de sedinte…Toata durerea mea se transforma in furie si…”

cea-mai-frumoasa-nebunie2

 

 

CEA MAI FRUMOASA NEBUNIE

 

Partea a doua:

 

“De cand stau aici? Am lesinat? Sunt constienta…? Ma doare stomacul, aproape ca ma chircesc de durere…imi vine sa vomit. Trebuie sa ma ridic cumva, sa merg la baie…nu pot sa vomit aici, pe gresia din bucatarie, ca ultimul om…Ametesc cand ma ridic…Ma tarasc spre baie de parca ar fi singurul loc in care m-as putea linisti.

Dupa ce vomit, ma simt mai bine. Ma spal pe dinti si imi ud toata fata cu apa rece. Respira, Diana, respira! Revino-ti! E doar in capul tau, intelegi? Ti-a explicat terapeutul de 100 de ori ca dramatizezi totul. Interpretezi totul in felul tau, dai lucrurilor o importanta pe care nu o au, iti creezi scenarii fara legatura cu realitatea si iti provoci singura o suferinta complet inutila. Sunt doar niste poze…isi zambeau, pareau apropiati, dar asta nu inseamna ca sunt…nu inseamna ca ar putea fi mai mult intre ei…Si Praga…Poate e o supriza pe care vrea sa mi-o faca. Poate mi-a zis special ca merge sa se vada cu un client ca sa-mi faca o surpriza pe ultima suta de metri…Poate imi va spune chiar dupa petrecere sa-mi fac repede bagajul ca mergem impreuna. Bona nu pleaca nicaieri in weekend, deci ar putea sta cu David fara probleme. In mod sigur, asa se va intampla. Incerc sa respir adanc, sa trag aer in piept.

Vai, cat e de tarziu! Nu mai gasesc croitoreasa la ora asta, trebuie sa-l iau pe David de la gradinita.

Conduc palida, incercanata, slabita…Am senzatia ca ma tin cu greu pe picioare. Cel mai frica imi e ca m-as putea intoarce in starea asta…Asa am fost dupa ce i-am pierdut pe-ai mei, in primul an de viata al lui David. Si pentru ce? Nu poate fi adevarat, disperarea mea creeaza aceasta imagine distorsionata a realitatii. Sunt impietrita, infricosata, blocata de gandul ca el nu ma mai iubeste…Sunt o femeie nebuna, asta sunt.

Educatoarea ma intampina zambind, David imi sare in brate.

“-Sa stiti, doamna Dragomir…” imi spune ea fericita. “Cel mai mic prichindel din grupa a facut pentru prima oara azi caca la olita! Si toti l-au felicitat, inclusiv David. Dar el e baiat mare acum, nu mai aveti treaba cu el…Sunteti o fericita!”

Eu ii zambesc si imi strang anemica baiatul la piept. Il imbrac si plecam de mana.

Pe drum, imi dau seama ca am nevoie de ajutor. Nu ma simt capabila sa stau singura cu el toata dupa-amiaza…Nu vreau decat sa dorm, sa treaca timpul mai repede, sa incerc sa-mi revin, sa ma adun…vreau sa vina, sa vorbesc cu el! Nu ma pot linisti pana cand il vad. NU POT!

Sun bona, ii spun ca imi e rau si o rog sa ma ajute, sa vina urgent sa stea cu David.

“-Vrei sa si fac ceva de mancare, Diana?” ma intreaba ea cumsecade atunci cand ma aude sfarsita.

Dar eu nu ma pot concentra nici macar la ce ar putea face de mancare, eu nu ma pot concentra la nimic.

Cum vine, i-l predau pe David si ma duc in dormitorul nostru. Deschid usile dressingului fara sa-mi dau seama de ce… Ii vad camasile atent calcate, asezate pe umerase, costumele la dunga,…si imi vine sa ma asez acolo, langa ele…

Nu poate sa-mi faca asa ceva…atat de mult il iubesc, atat de mult…n-as putea trai o zi in urma lui…n-as fi in stare…

Ma asez in pat, pe perna lui…sa-i simt mirosul…ganduri ingrozitoare ma inconjoara asemenea unor fiare flamande…ea il strange in brate, dezbracata…il cuprinde cu picioarele ei lungi…el o musca de gat, ii atinge sanii, o intinde pe pat…NU! Diana, opreste-te! Te sinucizi in felul asta!

Ma ridic in fund ca si cum singura modalitate sa alung fiarele e sa ma lupt cu ele…Dar ma amagesc..Nu pot alunga pe nimeni. Sunt pierduta in neputinta…

Ma duc la baie si ma uit spre sertarul de medicamente. Stiu, mi-am jurat ca nu voi mai lua, dar acum am nevoie. Macar un calmant…Si, cand ies de la dus, iau si ceva pentru somn…Poate reusesc sa ma odihnesc putin pana vine…

Ies de la dus si iau doua somnifere, nu unul cum m-am gandit initial…ma intind pe pat in camasa mea din matase alba si alunec intr-un soi de coma…e mai puternica decat somnul, dar nu ma linisteste…chiar si acolo unde sunt acum, fara sa mai am legatura directa cu ceea ce ma inconjoara, simt tumultul, nelinistea…tot mai rele, tot mai apasatoare… Apoi nu mai simt nimic…nu mai stiu de mine.

Deschid ochii incet…E intuneric bezna si parca ma dor pleoapele…Unde sunt? Cat am dormit…? O dara de lumina intra in dormitor pe sub usa de la baie…Aud apa. E el. A venit. Incerc sa ma ridic, dar sunt tot ametita…Doamne! Nimic nu sunt in stare sa fac bine. Ce o sa creada despre mine? L-a gasit pe David adormit de bona si pe mine lata, in pat! Hal de mama! Incapabila sa-si creasca propriul copil…Ah! Imi vajaie capul ingrozitor…Aud usa si tresar…Ii vad silueta in usa, prosopul prins in jurul taliei si ma cuprinde un dor nebun. As sari de gatul lui…Dar raman in pat, nemiscata.

El ma priveste cu coada ochiului si merge sa-si lase ceasul pe noptiera.

“-Esti ok?” ma intreaba fara sa mai priveasca.

Inghit in sec. Ma doare tot..Tonul, felul in care nu ma priveste, nu-i pasa…Sau asa mi se pare mie, ca nu-i pasa. Poate ii pasa.

“-Nu m-am simtit bine deloc…te rog, iarta-ma… am luat ceva sa dorm…”

Se intoarce spre mine si ma priveste fara dragoste. Ma priveste plat.

“-Nu-i problema. M-am speriat ca l-am gasit pe David cu bona, atata tot. Dormi linistita!”

Asta vrea? Sa dorm? Asta a fost tot? Altceva nu-l mai intereseaza? De ce mi-a fost rau? Ce-i cu mine? De ce am luat iar pastille de somn cu toate ca mi-am jurat ca nu mai iau vreodata? Nimic, nicio intrebare. De parca l-as incurca. De parca vrea sa dorm ca sa tac naibii din gura.

“-Calin, tu nu ma mai iubesti!” izbucnesc inr-o secunda ca un vulcan gata sa erupa.

El se intoarce spre mine de parca l-as fi lovit.

“-Nu incepe iar, te rog!” imi spune calm, dar ferm. “Am avut o zi foarte grea. Nu cred ca rezist sa aud iar aceeasi placa…”

Ma opresc. Ma uit la el…Ii vad ochii verzi atat de dragi, parul negru, des, pielea maslinie, ii simt mirosul si tot ce vreau e sa-l iau in brate…Si imi e atat de teama ca ma va respinge…

“-Calin, eu…”

S-a indepartat. Merge spre usa.

“-Cobor sa beau ceva…”

Imi spune si iese. Aud usa trantindu-se peste sufletul meu. Daca vreau sa mai ajung la omul asta, trebuie sa ma calmez. Sa nu mai tip, sa nu-i mai reprosez.

Ma dau jos din pat si ma prind de coltul noptierei. Ma uit in jur la dormitorul nostru imens, cu mobila din Italia si covoare din Dubai. Mi se pare strain si gol. Avem tot ce ne trebuie, avem mai mult decat ne trebuie…si acum simt ca, de fapt, nu avem nimic. E doar o casa imensa, cu etaj si mansarda, e doar mobila, oricat ar fi de scumpa si de atent lucrata…In garaj sunt trei masini si niciuna nu a costat mai putin de cincizeci de mii de euro. Dar sunt doar masini…Nu au nicio legatura cu noi, cu ce simtim, cu ce traim…Oare realizeaza si el asta? Oare realizeaza ca firma asta de avocatura ne desparte in fiecare zi tot mai tare…? De ce nu se poate opri? Il luam pe David si plecam intr-o vacanta, doar noi trei. Sa dormim pana tarziu, sa mancam dezordonat, sa prindem apusul pe plaja…Atat de mult mi-as dori…

Cobor scarile incet, de parca mi-ar fi teama ca o sa-l deranjez… E in bucatarie, asezat pe scaun. Si-a turnat ceva de baut si se uita pe telefon. Simt o gheara in inima. Raspunde vreunui mesaj? Ce face aici, singur? Mi-am propus sa fiu calma, dar nu reusesc. Trec de la o stare la alta, nu ma pot aduna.

Ii vad spatele frumos conturat…Inca mai inoata uneori, cand are timp… Uneori, alearga…Stiu, sunt constienta ca e un barbat extrem de atragator dar…am sperat tot timpul ca dragostea noastra il va tine departe de femeile care i se vor arunca in brate…Asa am crezut, asa…

“-Calin, nu vii sa te culci?”

Tresare. Nu cred ca se astepta sa cobor dupa el.

“-Imediat.” Imi raspunde.

Eu ma lipesc de spatele lui…E atat de bine langa el, ma simt de parca as primi iar viata. Nu ma respinge, nu schiteaza niciun gest. Eu imi plimb mainile pe pieptul lui si il sarut usor pe gat…Apoi il sarut iar…

Se ridica incet si imi zambeste.

“-E tarziu, hai sa mergem sa ne culcam.”

Ridic o mana si ii ating obrazul neras. Privirea lui verde imi imbraca toata lumea.

“-Fa dragoste cu mine…” ii spun incet, cu teama.

El ma saruta usor pe buze.

“-Diana, nu esti ok…Ce-i cu tine din nou?”

Simt respingerea lui ca pe o lovitura in coaste.

“-Sunt ok…vreau doar sa fiu cu tine!” ii spun si ma arunc de gatul lui. Nu ma recunosc, parca nu sunt eu.

El imi ia mainile si mi le asaza pe langa corp.

“-Nu incerca sa ma minti! Te cunosc prea bine. Hai sa mergem la culcare!” imi spune si incepe sa urce scarile.

“-Dar de ce nu vrei sa faci dragoste cu mine?” il intreb rastit dintr-odata. Doamne, in ce hal am ajuns! Ma rog de barbatul meu sa se culce cu mine! Nu-mi vine sa cred!

El ma priveste din capatul scarilor.

“-Nu ridica vocea! E tarziu, il trezesti pe David! Tocmai ti-am spus. Am avut o zi ingrozitoare si bag de seama ca si tu. Doar ca nu vrei sa-mi spui ce s-a intamplat. Treaba ta. Eu ma culc. Noapte buna!”

Eu nu ma misc din loc. Simt ca as putea sa ma prabusesc la orice pas, asa ca prefer sa stau acolo.

“-Revista…” ii spun stins, incoltita de nepasarea lui.

“-Ce revista?” ma intreaba curios. Am reusit sa-i atrag atentia.

“-Oameni de exceptie…stii, cei cu interviul si…”

“-A, da. Ce-i cu ei?”

“-Am primit-o…esti pe coperta…arati foarte bine…”

Ma priveste atent. Simte ca, de fapt, altceva vreau sa spun.

“-Ma bucur. Putem urca acum?” ma intreaba de la o distanta tot mai mare.

Il vad indepartandu-se si simt ca mor la fiecare pas pe care il face. Vreau sa-l strig, vreau sa urlu!

“-Caaaalin!”

Ma ineaca plansul. Nu mai pot continua…Ma tin de balustrada fara sa mai pot face un pas. Se intoarce si ma priveste fara sa inteleaga.

“-Diana, ce-i cu tine?” ma intreaba bland si eu ii recunosc vocea. Vocea lui calda din noptile noastre de dragoste…Vocea pe care o are cand alinta baiatul nostru…

Ma uit spre el disperata. Nu-i mai pot spune un cuvant, vreau doar sa vina. Se apropie si ma prinde de brate, ca si cum ar vrea sa ma ajute sa urc. Dar eu nu pot urca. Il prind in brate si il trag spre mine cu toata forta pe care o am. Sa mai stau cu el putin…un minut, atat. Un minut pana o sa ma arunce iar…

Inchid ochii ca sa-mi pot umple inima de el, de noi, imbratisati. Sa-l tin captiv in inima mea macar, sa nu mai plece niciodata.

Se intampla lucrul la care nu ma mai astept…Ma ridica, ma tine strans si ma duce spre dormitor. Asa cred, asa simt, pentru ca imi e teama sa-mi deschid ochii. Imi e teama ca s-ar putea termina.

Ma asaza pe pat si ii simt mainile cand imi da jos camasa alba. Atunci ceva se rupe in mine si se face in mii si mii de bucati care se transforma apoi in lacrimi. Mainile lui ma dezbraca, dar nu ma vor, nu ma cauta. Ma saruta, dar nu ma simte. Face dragoste cu mine fara sa fie, de fapt, cu mine…Nu vibram, nu simtim, nu respiram unul prin celalalt…Intalnirea noastra e mai rea decat o minciuna. E o crima. Imi ucide amintirile, imi sufoca lent orice speranta as mai fi avut. Imi musc buza de jos cat de tare pot ca sa nu-mi scape vreun hohot de plans…Il strang apoi in brate ca sa-i dau din dragostea mea…Sa traim amandoi din ea.

Dar nu putem. Adevarul mi se arata sfasietor. El inchide ochii si cea mai dureroasa intalnire pe care am avut-o vreodata se termina asa. Nu sunt acolo nici macar la final. Nu am fost nicio clipa.

Se ridica si se duce spre baie. Vreau sa inchid ochii, sa dorm, dar mi-e frica. Cel mai frica imi e de gandul ca m-as putea trezi si as putea sa nu-l mai gasesc acolo.

Cel mai frica imi e ca o sa plece!

El se intoarce si se intinde in pat. Se uita in telefon, seteaza alarma. Dar eu il vad cum intarzie. Cauta ceva.  Nu-l mai pot privi. Ma duc iar la sertarul cu medicamente si ma opresc la somnifere. As vrea sa dorm nelimitat, sa uit, sa nu mai stiu…Nu o sa-l pot duce maine pe David la gradinita, n-o sa ma pot trezi…Dar daca nu iau macar un somnifer, n-o sa pot dormi. O sa stau treaza langa el, toata noaptea, sperand si rugandu-ma ca dimineata sa faca o minune.

Ma uit spre pat sa vad daca macar i-am atras atentia…Il intereseaza ce fac? Unde m-am dus? De ce?

El pune telefonul pe noptiera si se intinde. Nu-l intereseaza nimic.Iau doua somnifere si le inghit cu apa de la chiuveta. Apoi ma intind in pat cu fata spre spatele lui.  Alunec usor in visare…Acolo il gasesc iar zambind, tinandu-ma de mana ori minundu-se de primul dinte al lui David. In visele mele, el e iar fericit. Doar eu plang…Eu plang si acolo si il intreb neincetat: “Calin, tu m-ai iubit vreodata? Sau doar eu am vrut sa vad asa? Eu am vrut sa cred ca ma iubesti?  Ori m-ai iubit la inceput si apoi…Apoi ai vazut ca sunt slaba, ca ma agat de tine ca un om disperat, ca dupa moartea alor mei, tu ai devenit unica mea salvare. Te-am impovarat, te-am sufocat, te-ai saturat sa ma tii in spate…Te-ai saturat sa ma vezi slaba si plansa, nesigura si incapabila…Si cu cat te indepartezi mai tare, cu atat ma agat mai rau! Eu nu vreau sa fiu asa…Vreau sa fii mandru de mine, vreau sa te surprind, sa-ti fie dor de mine, sa ma iubesti…

Mi se topesc si visele, si gandurile in bezna…Aici am vrut sa ajung. Sa nu mai stiu nimic.

“-Diana! Diana! Esti bine? Diana!”

O voce indepartata ma striga, ma cheama inapoi. O voce de femeie. Incerc sa ajung la ea, dar nu pot…Imi e atat de greu…

“-Diana! Trezeste-te! Diana!”

Se invarte tot patul cu mine. De ce? Nu, nu se invarte patul, ma zguduie ea. Ma zguduie si ma striga. E bona, a venit la noi. David! Ma ridic in fund chiauna!

“-Unde e David?”

“-E bine, i-am data cum sa manance. Diana, tu esti bine? M-am speriat ingrozitor. Te-am sunat de vreo doua ori sa vad daca esti bine, nu mi-ai raspuns si m-am imbracat sa vin incoace. Pe drum, m-a sunat si Calin sa vada in cat timp pot veni ca trebuia sa se trezeasca baiatul si mi-a zis ca tu te-ai simtit cam rau. Si ca nu crede ca poti sa-l duci la gradinita…”

Se opreste ingrijorata, asteapta raspunsul meu. Vede ca nu pot vorbi si continua tot ea.

“-David a intrebat de tine toata dimineata. Mami, mami meu. Vreau la mami. Am zis sa te las sa mai dormi dar s-a facut unspe si tu tot asa esti….Si nu ma mai inteleg cu el…Zici ca simte. Nu-i convine nimic, nu vrea nimic, arunca toate jucariile…”

Ma ridic din pat ca dupa o noapte de betie.

“-David!” strig fara vlaga. “S-a trezit mama! Vino la mama, dragostea mea!”

Nu ma aude. Ma tarasc spre camera lui. Sta in fund, pe covor si se uita la desene. Intoarce spre mine chipul lui perfect, cu ochii verzi pe care ii iubesc pentru totdeauna.

“-Iarta-ma” ii spun si ma asez langa el.

El ma priveste si parca ii dau lacrimile. Intoarce iar capul spre televizor. E suparat pe mine, nu vrea sa vorbim. Mi se strange inima. Realizez ca nu putem continua asa, macar de dragul lui David…Trebuie sa vorbesc cu Calin, trebuie sa facem lumina in “noaptea” asta in care ne zbatem. Trebuie sa aflu de la el daca e altcineva in viata lui, daca nu ma mai vrea, daca…

Ies de la dus parca si mai ametita decat am intrat. Ma imbrac in reluare…nimic nu-mi vine bine, nimic nu-mi place.  Sunt slaba si parca tot mai batrana…Asa ma simt de cate ori vad cum mi se adancesc ridurile din coltul ochilor. Simona stralucea ca o diva in pozele alea…si eu sunt un schelet trist si abatut cersind atentie si iubire din partea unui barbat care nu poate iubi un schelet trist si abatut. Cine naiba ar putea sa faca asta?

Ma uit spre fotografiile cu noi trei, inramate si agatate pe pereti. Cred ca, intr-o vreme, am fost o femeie frumoasa. La vreun an si ceva dupa ce l-am nascut pe David, dupa ce am inceput sa-mi revin incet, incet, din depresia de dupa moartea alor mei, incepusem sa infloresc. Asa mi se pare acum privind poze din perioada aceea. Dar a durat atat de putin…Calin a inceput sa munceasca tot mai mult, sa plece tot mai des, sa aiba tot mai mult succes. Apoi, cand eu am vrut sa ma intorc in firma, el a spus nu. Sa am grija de David, sunt anii cei mai importanti in formarea lui. Si cred ca nu a gresit, are dreptate…La mine e problema! Eu nu m-am putut multumi doar cu asta…La mine, e mereu problema!

Cand ma urc in masina,  am sentimentul ca urmeaza sa fac cel mai important lucru din viata mea. Dramatizez, clar! Trebuie sa am atitudinea potrivita, sa nu tip, sa nu mai plang, sa nu mai fiu asa disperata si atunci el va comunica iar cu mine. Trebuie sa stiu de la el, sa vorbim… Ii spun adevarul. Tot timpul mi s-a parut ca e prea apropiat de femeia asta, Simona. Tot timpul o lauda de zici ca-i singura femeie avocat pe fata pamantului. Si, oricat as vrea sa nu ma mai gandesc, ultima oara cand m-am uitat pe pagina ei de facebook, mi s-a parut ca are postate doar mesaje cu subinteles. Dar am vrut sa cred ca e doar paranoia mea si n-am mai intrat pe profilul ei. Psihologul mi-a zis sa stau departe de orice lucru simt ca mi-ar putea afecta echilibrul.

Gasesc loc de parcare chiar in fata, pe locurile rezervate pentru angajatii firmei. Ce noroc pe mine! Opresc muzica si inchid motorul, dar nu cobor. N-ar trebui sa-l sun, sa-i spun ca sunt aici? Ma dus asa, ca o hoata?

Imi raspund singura in momentul in care cobor si imi bag telefonul in buzunar. In lift, incep sa am emotii! Macar de as fi luat ceva de tensiune, ceva sa ma calmez. Am plecat asa, turbata.

La etajul opt, cineva urca in lift, eu cobor. Zambesc amar cand vad numele firmei pe usa. L-a schimbat de mult in “Dragomir si asociatii” dar parca tot mi se pare ciudat sa nu mai vad numele tatei aici. Ar trebui sa vin mai des, poate asa ma obisnuiesc. Ma uit dupa Andreea, secretara lui. Nu-i la birou. Dar el o fi aici? Cred ca a terminat ce a avut la tribunal pana la ora asta. Merg incet catre peretii de sticla ai salii in care tin sedintele. Lipit de ea, are el biroul.

Dar eu nu mai ajung la biroul lui. Raman pe loc, oripilata de spectacolul pe care il am in fata. Calin si Simona sunt singuri in sala de sedinte. Isi zambesc si parca isi vorbesc tot incet, cu toate ca nu mai e nimeni cu ei, sa-i auda. Ceilalti colegi inca nu li s-au alaturat.

Toata durerea mea se transforma intr-o furie pe care nu am mai simtit-o vreodata. I-as putea strange de gat pe amandoi in momentele astea. Dar ma abtin si zambesc parsiv cand bat la usa salii.

“-Buna, Calin! Buna, Simona!” spun tare ca sa-mi confirm mie insami ca pot duce asta la final.

Ei se intorc socati spre mine. Asta e cuvantul. SOCATI. De parca i-as fi prins.”

 

-va urma-

 

 

Sursa foto: Pinterest

You Might Also Like