„Eram zgariata pe maini de la araci, miroseam a el si nu voiam sa ma spal. Era visul cel mai frumos! Atunci a venit Ana…” | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru/ Silvia si Stefan

„Eram zgariata pe maini de la araci, miroseam a el si nu voiam sa ma spal. Era visul cel mai frumos! Atunci a venit Ana…”

fata-indragostita-la-tara-camp

 

SILVIA-partea a saisprezecea

“Am intrat in casa si m-am lipit de usa. Imi placea cum miros…A el, a iarba, cred ca ca imi ramasese iarba si in par. Eram zgariata pe maini, de la araci probabil, dar priveam zgarieturile zambind. Simteam uzi pantalonii scurti, stiam ca trebuie sa ma duc sa ma spal, dar nu voiam… Voiam sa-l mai tin…
M-am intins pe pat si m-am dezbracat… Am dormit asa, goala, invelita doar cu amintirea noastra, cu mirosul lui, cu pulpele inca ude….

Dimineata m-am trezit tot devreme. Aveam un sentiment ciudat… Ca si cum tineam in inima mea un secret, o comoara care imi hranea sufletul, dar pe care trebuia sa o tin departe de restul lumii. Era hrana doar pentru sufletul si mintea mea.

M-am spalat incet, tot visand. As mai fi vrut sa ma mai duc la vie o data, sa mai privesc o data locul acela, dar imi era teama ca ar putea sa-mi afecteze in vreun fel amintirea…Voiam sa o pastrez asa…neatinsa.

Singurul lucru care ma speria era forta asta nevazuta care mi se inalta din oase si care se linistea doar hranindu-se cu el. Ca o foame dintr-aceea instinctiva care se potolea doar cu Stefan. Se potolea o vreme…apoi lovea iar, cu mai multa forta…

Cand soarele a urcat pe cer, eu intrasem iar in casa si m-am oprit in fata oglinzii ciobite, vechi, de tara…
Nu ma vazusem nicicand mai frumoasa. Era ceva pe chipul meu ce nu mai vazusem niciodata, o lumina, cred… Si ceea ce ma uimea, si nu stiu cum poate fi explicat astfel incat sa nu ma creada lumea nebuna, era ca mi se schimbase culoarea ochilor. Din verde, se facuse albastru. Doamnele mele, va jur, nu v-am mintit o secunda… Erau un albastru deschis de ma uitam la ei si nu mai stiam ai cui sunt…
As mai fi intarziat mult pierduta in visul asta mai frumos decat orice alt vis mai visasem… As fi vrut sa-i scriu un mesaj: “Mi s-a schimbat culoarea ochilor, stii? De la dragoste, mi s-au facut albastri.” Am luat telefonul, nu ma puteam opri…Atunci am vazut ca aveam un mesaj necitit. Era de la Radu. Am simtit ca mi se strange inima.

“Iti poti imagina ca sunt atat de fraier incat am venit pana la tara si n-am adus si eu acasa macar o gaina, sa faca mama ciorba? Cred ca trebuie sa mai vin o data:)))”
Ora trimiterii: 21.45. Parca ma adusese ceva brusc inapoi, pe pamant. Radu, bietul Radu. Ce naiba ii raspund eu acum? Cu cata stangacie si cu cata delicatete formulase el posibilitatea unui alt drum la tara….Voia sa mai vina, sa ne mai vedem.. Si eu? Eu ce voiam? N-am apucat sa-mi raspund, oricum n-as fi stiut ce.

Am auzit poarta si am luat repede ceva pe mine. Cine sa fie? De ce de cate ori auzeam poarta mi-o lua inima din loc in halul asta? M-am uitat repede pe geam, tusa era prin spate, facea curat la animale. Nu aveam decat sa ies sa vad cine ne cauta. Am deschis usa si am ramas asa, fara sa mai fac un pas.

“-Buna dimineata, Ana!”

“-Buna dimineata, Silvia!” imi raspunse ea cu zambetul cel mai cald si sincer. “Sper ca nu am venit prea devreme…” mi-a zis incurcata putin.

“-Nu, stai linistita. M-am trezit de mult” Ma simteam si prost. Stiam ca la tara toata lumea se trezeste devreme, si eu ma trezeam la fel. Doar ca eu nu ma apucam de treaba la fel de devreme ca ei…:) ma mai odihneam..:)

“-Sunt asa de bucuroasa, Silvia, de rochie, nici nu-ti poti imagina. Si ca sa-ti multumim pentru ajutor si pentru inca ceva, dar e surpriza!…te asteptam in seara asta pe la noi, la masa. Mama s-a apucat deja sa pregateasca toate bunatatile, tata se mai face si el ca o ajuta..:)) Vine si Stefan, vin si parintii lui Stefan, vin si cateva prietene de-ale mele si vreau neaparat sa vii si tu. Parca nu mai pot vedea nunta asta fara tine!” si incepu sa rada apoi cu prietenia cu care m-a obisnuit din prima clipa.
Eu ce puteam sa fac? Unde sa-i zic ca ma duc, sa evit cina asta? Era ultimul loc in care mi-as fi dorit sa fiu, iar nunta lor era ultimul subiect despre care as fi vrut sa vorbesc. As fi plecat la Bucuresti doar ca sa pot scapa, dar stiam ca atunci li s-ar fi parut ciudat tuturor. Sa-i zic pe la sase ca ma doare capul, burta? Ca mi-a venit si zac la pat de durere? Era penibil.

“-Pai, ok…daca zici tu…” trageam de timp in speranta ca imi va veni in cap un motiv plauzibil pentru care sa pot refuza.

“-Nu ca zic, e musai!” rase ea.

Aproape ca mi se parea simpatica.

“-Deci te asteptam, da? Pe la 19.30, si mai devreme daca vrei sa vii, noi ne bucuram. Aaaa, si sa nu uit. Nu vreau sa crezi ca sunt bagacioasa sau ceva, dar am inteles…stii, ca asa e la tara, vorbeste lumea….ca a fost ieri un baiat pe la tine. Si m-am bucurat asa mult! Ia-l si pe el, daca vrei. Ar fi super!”

Am simtit ca mi se urca sangele in cap. Dar pana la urma ce credeam eu? Ma vazuse tot satul cu Radu, normal ca a mers vorba…

“-Da, nu stiu inca, o sa vad.”

Cred ca i-am raspuns morocanoasa fara sa-mi dau seama, pentru ca Ana s-a uitat putin tematoare la mine, ca si cum ar fi indraznit prea mult.

“Cum vrei tu, numai sa vii!”

Mi-a zis ea la final zambind si a iesit pe poarta pentru ca trebuia sa ajunga, probabil, s-o ajute la pregatiri pe mama ei.
Am intrat inapoi in casa si m-am asezat in fund pe podea. Confundasem visul meu cu realitatea. Visul meu era ceea ce se intamplase aseara, in vie. Realitatea era ca Ana si Stefan aveau nunta in august, iar eu eram invitata la ei in seara asta. Cu familie si catel si purcel.. Asta era singura realitate. Si mai era o realitate. Un baiat pe nume Radu venise de la Bucuresti pana la tara, intr-un loc pe care nu-l mai vazuse in viata lui, sa bem o cafea. Si, culmea, baiatul asta mai voia sa vina.

Am pus mana pe telefon.

“Pai, noi ar fi trebuit sa-ti dam gaina aia:)) Dar nu dam niciodata gaini din prima,cand vrem ca invitatii nostri sa se intoarca:)) Uite, chiar in fata mea e motzata care intreaba de Bucuresti. Te asteapta azi.”

Nu-i dadeam nicio gaina. Dar nici nu era nevoie, ca in mod cert urma sa manance una acasa la parintii Anei. Pentru ca la cina aia m-as fi dus in orice fel, dar nu singura.
A vibrat telefonul. Mesaj.

“Perfect. Vin:)”

 

-va urma-

Sursa foto:singlemomwithlove.com

Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply