„Eu, in noaptea aceea, stiind ca ei sunt impreuna, am crezut ca mor!” | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru/ Miruna

„Eu, in noaptea aceea, stiind ca ei sunt impreuna, am crezut ca mor!”

dragoste-in-liceu

 

JURNALUL VOSTRU DE SUFLET-Miruna, partea a treia

“-Ea ramane. Tu vei cobori prima.”
Pentru o fractiune de secunda, am crezut ca glumeste. Asa am sperat. Dar ce credeti? Nu radea nimeni. M-am uitat la ea sperand ca va zice ceva, cu toate ca nu avea de unde sa stie saraca fata ce revelatie am avut eu in ceea ce-l privea. Era serioasa si se uita in fata, de unde am dedus ca nu era o decizie spontana, ci un lucru pe care il discutasera anterior. Nu, n-avea cum sa fie adevarat. O spunea doar asa ca sa ma scoata din minti, nu se gandea serios sa o duca acasa. Simteam cum se scurge toata viata din mine in secundele acelea de tacere, taxiul se pregatea sa coboare de pe podul Grant iar eu imi dadeam seama ca incet, dar sigur, treceam de casa ei, deci era totul pierdut. Si m-am trezit tipand. De disperare, cred…
“- Atunci eu cobor aici!”
Na! Tam-nesam! Nici macar nu mai realizam ce zic. Adica de ce sa cobor? S-ar fi intrebat orice om normal. Dar nu ma mai interesa, nu mai conta nimic. S-a intors si s-a uitat la mine o fractiune de secunda, apoi s-a intors catre taximetrist:
“- Nu opriti! Va zic eu unde sta.”
“-Cobor!”
Era patru dimineata, intuneric bezna si as mai fi avut de mers vreo 10 minute pe jos pana acasa. Nu mi-era frica de nimeni in momentele acelea. Nu voiam decat sa scap din taxiul ala blestemat. De fapt, realizez acum, as fi facut orice sa atrag atentia, sa le stric planul, sa ceva…orice. Dar vedeam cum nu ma lua nimeni in seama si eu tot strigam ca apucata :”cobor!” Pana la urma, la cateva strazi de unde locuiam eu, a oprit bietul taximetrist vazandu-ma ca trageam disperata de usa. Ii era clar ca avea de-a face cu o fata nebuna. M-am mai uitat o data spre el si ma privea temator cumva, realiza cat e ceasul, realiza situatia, dar nu facea nimic s-o opreasca.
Vreau sa va spun ceva si sa nu va suparati pe mine. Eu mi-am dat seama ulterior, in viata, cata durere e in lumea asta si ce suferinte de neindurat iti pot marca destinul. Dar atunci, in noaptea aia, chiar daca poate parea superficial: eu, cu inima mea de adolescenta indragostita, am crezut ca mor. In primul rand, nu puteam respira corespunzator. Tot trageam aer si degeaba. In al doilea rand, ii aveam in cap intrand impreuna in acelasi apartament si, gandindu-ma la orice apropiere intre ei doi, simteam o durere fizica reala! Ma durea tot. Eu nu stiu daca asta inseamna gelozie, mereu mi-a fost strain cuvantul asta. Dar nu pot crede ca “a fi gelos” poate fi sinonim cu “a simti ca mori incet”.
Mi-am tarat picioarele pana acasa, m-am asezat in pat si am plans in hohote. Am pornit radioul pentru ca aveam nevoie de muzica. Si am adormit asa, dupa vreo doua ore de plans, cu radioul pornit. Dar nu era somn, pentru ca nu eram nici treaza si nici adormita. Era o stare intre ele, ca un amarat de scut care sa ma tina legata. Inutil sa va zic ca si acum, dupa atatia ani, imi amintesc TOATE piesele pe care le-am ascultat in noaptea aceea la radioul pornit. Si chiar ani mai tarziu, daca se intampla sa fiu in masina si sa inceapa la radio una dintre piesele acelea, imi ingheta brusc mana pe volan. Ca o rana care s-a cicatrizat, dar cand se schimba vremea, sau o atinge ceva catusi de putin, o simti iar, stii ca e acolo, e rana ta pe viata.
M-am trezit. Era duminica si ploua. Nu am iesit din camera toata ziua, nu am vrut sa vorbesc cu nimeni. Nu am sunat pe nimeni si va rog sa nu ma intrebati daca mi-a trecut prin cap sa o sun pe ea. Doar era prietena mea, as fi putut. Nu, n-as fi putut. N-as fi putut sa vorbesc despre asta nici macar doua secunde, indiferent de context. Stiti cum te simti dupa ce inima si mintea ta au avut un soc puternic? Durerea aceea se raspandeste prin toate colturile tale si stai asa, paralizat. Cam asa eram eu. Si cel mai rau ma speriam atunci cand ma uitam in oglinda. Eram umflata de la plans, aratam ingrozitor. Trebuia sa ma adun cumva pentru ziua de luni cand ajungeam inevitabil…in clasa.
Si asta am facut. Mi-am adunat toate bucatile, am indreptat spatele si am intrat in clasa repetandu-mi la infinit in gand ca nu cumva sa uit: “Gata, s-a terminat! Gata! Poate sa faca orice, s-a terminat!” Cand eu am intrat in clasa, el era cu spatele la usa. Era cu mai multi baieti si vorbeau. Si planul meu a fost brici pana acolo. Cand l-am vazut, chiar si asa, cu spatele, m-a lovit iar nenorocitul ala de plans si am fugit la baie.”

-va urma-

Sursa foto: Pinterest

 

Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply