„-Eva, n-o sa ai viata grea ca bona, la fii-mea. Sta bine, are casa mare, i-a ajutat Dumnezeu si a luat barbat bun….” | Videoblogul Mireselor
0
In Cele mai pasionale 10 povesti de dragoste reale/ Pasiunea Evei pentru fructul oprit

„-Eva, n-o sa ai viata grea ca bona, la fii-mea. Sta bine, are casa mare, i-a ajutat Dumnezeu si a luat barbat bun….”

bona

 

 

PASIUNEA EVEI PENTRU FRUCTUL OPRIT

Primul episod:

 

“-Eva! Evaaaa! Vii?”

“-Imediat!”

Auzeam vocea mamei, in camera cealalta, dar nu eram inca pregatita sa ies. In timp, ma obisnuisem cu rautatile celor din jur, ma obsinuisem sa fiu exclusa cumva din grupul fetelor care “stiau sa se distreze”. Incepuse sa mi se para normal. Eu nu ma imbracam ca ele, eu nu puteam iesi cu ele, eu nu aveam iubiti, deci nici macar nu aveam despre ce sa povestesc cu ele. Si cu toate astea, cautam sa fiu in preajma lor… Mi se parea fascinant sa mai aflu ce au facut la intalnire cu nu stiu care sau ce fel de pantaloni se poarta anul asta…ori ce tunsoare mai e la moda pe la oras.

Dar azi, nu stiu de ce, azi mai mult ca oricand, m-au daramat. Oricat incercam sa-mi scot din cap, nu reuseam. Ele, toate, adunate pe la sapte seara, in fata portii Alinei, ca sa stabileasca cum si cu cine merg la discoteca.

“-Fai, imi dai si mie bluza aia a ta alba, da?”

“-Da, fai. Nu ti-am zis ca da? Vine Aurel cu masina sa ne duca? Ori mergem pe jos?”

“-Eeee, draci. Mergem pe jos…” A sarit alta. “Las’ ca vorbesc eu cu George daca e, sa ne ia el. Fai, si am zis ca nu mai vreau sa stau cu asta, da’ uite ca tot la mana lui ajung. Faceti-va si voi dracu’ gagici cu masini. Sa nu mai stam dupa bou’ asta.”

Si au inceput sa rada toate. Am zambit si eu, sa par de-acolo. Apoi s-a intors Alina spre mine.

“-Vii si tu, Eva?”

Am tacut. Incercam sa fabric un raspuns, o scuza, dar n-am apucat. A sarit Flori.

“-Fata, asta n-are cu ce sa imbrace. O avea ea 4 surori si 3 frati, dar sunt toti mai mici. Nu incape in hainele lor.”

Si au inceput iar sa rada. Nu stiu ce au gasit amuzant in asta, nici macar nu cred ca d-asta radeau, ca li s-ar fi parut ceva amuzant. Ci, pur si simplu, pentru a demonstra, chiar daca nu era cazul ca toti stiam, ca ele sunt mai bune. Am vrut sa zic ceva, dar, efectiv, mi se uscasera buzele. Si mi se golise capul, parca nu aveam niciun raspuns. Mi-am inghitit lacrimile, am zambit, nu stiu cum am reusit, si am luat-o spre casa. Au ramas acolo sa se uite dupa mine.

“-Fai, nu te-ai suparat, nu? Zi, ca-ti dau eu o rochie, daca e…” a strigat apoi Flori dupa mine.

Dar eu nu voiam nicio rochie. Nu voiam nimic, nimic. Doar sa ma evapor.

Am intrat pe poarta la ora cinei. Fratii si surorile mele alergau care incotro. Mama facuse un ceaun plin ochi cu mamaliga si taiase branza si jumari.

“-Treceti, ma, la masa, ca la urma iar nu mai apucati nimic. Hai, Stefanele, nu te mai smiorcai. O sa frig un pui pentru tine, special, sa fii fericit. Ia si mananca aici ce este si nu mai face nazuri. Acu’, cat mai apuci.”

Eu am trecut pe langa ei de parca nu i-as fi vazut. Tot in gat aveam lacrimile si tot imi era frica sa nu cumva sa inceapa sa-mi curga asa, la masa. M-am uitat la ei cu drag cand au inceput sa se infiga la mancare. Unii pe scaun, altii in picioare, fiecare cum ii venea. Pe toti ii crescusem. Cred ca, intr-un fel, ce simtea mama cand se uita la ei, simteam si eu. Eram atat de mandra de ei! Asa, in toata saracia noastra, crescusera atat de frumos. Erau niste copii atat de buni, cei mai multi erau premianti la scoala si cuminti din cale-afara.

Dupa ce terminau ei, se asezau si mama cu tata la masa. Daca mai era ceva, bine. Daca nu, mama mai facea un rand de mamaliga si o lipeau cu te miri ce. Nu cred ca se culcau nemancati dar nici satui. Cu toate astea, nu se plangeau o data. Munceau de dimineata pana seara, ce era de mancat, aia era. Ce era de imbracat, aia era. Nu mergeam noi peste nimeni si nu deranjam pe nimeni niciodata.

De ce sa zica ele vorbele acelea asa rele? De ce e lumea asa? Ala care e mai slab si amarat, tot ala e lovit. Nu are el de indurat atatea, trebuie sa mai incaseze si loviturile celor din jur.

Abia cand am ajuns in camera, am putut sa plang. Erau la masa ei, nu ma auzeau. M-am lipit cu spatele de usa si am plans…nici nu stiu de ce. De necaz, de ciuda…ca e viata asta asa cum e. Ca atat de tare mi-as fi dorit sa vad si eu cum e la discoteca aia de tot vorbeau de ea, ori sa vad cum o fi sa vina un baiat pe langa tine…

Ele schimbau iubitii la saptamana. Sufereau, se razbunau si o luau de la capat. Eu, pana la 18 ani ai mei, nu avusesem nici macar unul. Unul singur.  Asa, au mai fost baieti care au cautat sa intre in vorba cu mine, dar daca eu nu mergeam nici la bar, in sat, unde se adunau ei, nici la discoteca, uitau si gaseau pe alta. Ii lasam vinerea intr-un fel si luni, la scoala, erau cu alta “in vorba”. Pana n-am mai vrut nici eu sa vorbesc cu ei. Cu niciunul. Ce rost avea?

Acum, parca se adunasera toate in capul meu si in pieptul meu, ca o greutate mare de tot, si nu ma mai lasa sa respir. Doar daca plangeam mai scapam de ea.

“-Eva, tu n-auzi, fata?” a strigat mama iar. “Hai c-a venit Nuta. Zice ca vrea sa vorbeasca cu tine!”

M-am uitat in oglinda ciobita pe care o tineam pe pervazul geamului. E, cum ma duc eu asa plansa? Or sa ma vada, or sa se teama ca am patit ceva. Mi-am netezit putin parul.

“-Zici ca sunt scapata de la nebuni. Doamne fereste!”

Ce o vrea tanti Nuta sa vorbeasca cu mine? Iar ma roaga s-o ajut cu ceva prin curte. Ca n-am eu destula treaba la mine, ma mai duc si pe la ea. Ma duc, n-am ce face. Ca ea are oi si, de multe ori, ii da mamei branza fara sa ceara bani. Doar asa, ca s-o mai ajut eu. Are o fata si ea, dar e plecata. Eram mica eu cand a plecat fiica ei in Italia. Prima oara, la o matusa care statea acolo parca, apoi am auzit ca s-a si maritat. Mai are tanti Nuta si un baiat, dar in ala ce baza sa pui? E lautar, s-a invatat sa cante pe la nunti, nu mai ridica un pai in curte. Tot greul e pe tanti Nuta si pe barbat-sau. Si pe mine.

Am tras aer in piept si am iesit pe usa. Mama si tanti Nuta se asezasera pe banca, afara, in curte. Cadea soarele in spatele lor si le imbracase in portocaliu.

“-Sarut-mana!” am zis tare si m-am asezat si eu pe banca, dar mai intr-o parte, sa nu ma vada  ca am plans.

“-Sa traiesti! Nu stai si tu cu fetele la drum? Ca fac o galagie astea, sunt mai rau ca baietii, zau!” s-a plans tanti Nuta. “Nu stiu, fai Viorico, ca si noi am fost fete, fai, da’ parca asa nu eram. Sa le vezi dimineata cum vin cu handralaii dupa ele, de la discoteca. Io, daca beau acu’ ceaiul asta de rinichi, ma trezesc des sa merg la wc. Fai, le uita Dumnezeu pe la poarta cu cate unul care le baga mana pe la tzatze. Acolo ii las, dupa o ora, acolo ii gasesc. Fai, da’ ma-sa cu ta-sau stiu ca ele stau la handraleala? Nu le e si lor rusine ca-i vorbeste tot satul?”

Mama a dat din mana.

“-Asta a mea e cuminte. Nu-i sta ei capu’ la baieti! Nu le pune la treaba, Nuto, aia e. Daca le punea la treaba ma-sa cu ta-sau, nu mai stateau ele brambura pana la 6 dimineata.”

Eu am inghitit in sec. Auzi si tu, ele vin de la discoteca la 6. Eu atunci ma trezesc sa dau de mancare la porc si la pasari.

“-Auzi, mama, ce zice Nuta.” Mi-a intrerupt mama gandurile si ciuda. “Ca o are pe fii-sa in Italia si ii trebuie bona la copil. Face un an baiatu’ si ea trebuie sa se intoarca la munca. Si n-are cine sa vada de el. Da’ io i-am spus ca tu esti prea mica…Ai crescut tu fratii si surorile tale, dar asta-i prea mic. La un an de zile, stai numa’ dupa el. Si in Italia, la Roma, auzi…e departe, mama.”

O ascultam pe mama fara sa realizez ce-mi spune. Eu? Bona? In Italia?

“-Auzi, Nuto! Da’ de ce n-o iei pe Gina? Fata lu’ paduraru. Ca aia a mai fost plecata, stie p-acolo. Asta a mea e mica, fata. Nu se descurca.”

Tanti Nuta a clatinat din cap.

“-Nu mai vrea asta sa plece, Gina asta… Trage speranta c-o ia de nevasta baiatu’ la patronu’. Ala de are casa aia mare in capu’ satului. N-o ia ala pe ea, sa stea linistita! Da’ i-a intrat in cap si acum nu mai vrea sa plece niciunde. Sta plocon pe capu’ lu’ ta-sau.”

Ma uitam la tanti Nuta si parca o vedeam ca intr-un vis, la apus. Chiar voia sa plec in Italia? Vorbea serios? Parca a simtit ca mi-a captat atentia, ca nu s-a mai uitat deloc la mama. Direct in ochii mei.

“-Mai, mama. Tu, viata grea, n-o sa ai acolo, la fii-mea. Sta bine, are casa mare, i-a ajutat Dumnezeu si a luat barbat bun.  Copilu’ e cuminte, nu te doare capu’. Dar tre’ sa vaza de el cineva, mama, daca ea merge la munca. Ai acolo, la ei, masa, casa, tot ce iti trebuie. Si iti da si cinci sute de euro pe luna, mama. Faci banii aia aci? Nu-i faci nici intr-un caz!”

Cum? Cinci sute de euro pe luna? Mi se parea o suma colosala. Unde as mai fi luat eu banii astia? Abia terminasem liceul, la facultate n-avea rost sa ma gandesc, ca nu ne-am fi permis oricum. Deci doar sa ma angajez pe cateva milioane. Dar pe cinci sute de euro? Pai, astia erau bani. Puteam trimite acasa in fiecare luna.

“-Ma, Ionele, tu nu vezi, mama, ca ai zapacit cocosul ala de tot? L-ai alergat de l-a gasit batzul! Stai intr-un loc, n-auzi?!”

Mama se facea ca nu intelege. Tot gasea sa se lege ba de una, ba de alta. Eu m-am uitat direct la ea, fara ocolisuri.

“-De ce, mama, sa nu merg? Ba merg!” am zis hotarata cu o voce care parca nu era a mea.

S-a uitat si mama mirata la mine.

“-E greu, mama, afara. Tu nu vezi ca fiecare trage la el acasa? Cum strang si ei niste bani, gata. Vin inapoi, acasa. Nu le place acolo.”

“-Mie o sa-mi placa.” I-am zis hotarata privind in gol.

Nu stiu de ce am zis asta. Voiam sa scap de-aici? Simteam ca acolo trebuie sa ajung? Simteam ca acolo o sa-l intalnesc?”

 

 

-va urma-

 

Sursa foto: Pinterest

You Might Also Like