„Il iubeam si ardeam de dorinta, dar nu puteam face dragoste cu el! De fiecare data…” | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru/ Simona si Rares

„Il iubeam si ardeam de dorinta, dar nu puteam face dragoste cu el! De fiecare data…”

prima-experienta-sexuala-01

 

 

JURNALUL VOSTRU DE SUFLET-Simona, partea a doua

„Stăteam și ma uitam la el fără sa îmi vina sa cred ca ceea ce se întâmpla e real. Nu îmi gaseam cuvintele, nu știam cum sa stau pe scaun, nu mai știam nimic. Incetul cu incetul, mi-am revenit și am avut parte de cea mai frumoasa întâlnire de pana atunci.

Am ajuns acasă plutind pe nori pufosi. Zambeam tâmp și ai mei s-au prins ca se întâmpla ceva. Nici nu încercam sa ascund măcar. Eram atât de fericita de îmi venea sa îmbrățișez pe toată lumea. M-au întrebat amuzati ce mi se întâmpla și țin minte și acum ce le-am spus.

„-M-am îndrăgostit. Îl cheamă Rares, e cu mult mai înalt decat mine, e tuns periuta și are ochii verzi.”

Mama a început sa rada la o așa descriere, iar tata a cam ingitit în sec…

„-Pai, sa îl aduci acasă! Vrem sa îl cunoaștem și noi.”

Nu își făceau griji ca ar putea fi vreun golan. Nu eram genul și stiau prea bine cu ce fel de oameni ma întâlnesc. În scurt timp, a avur loc și întâlnirea lor și a fost de un real succes. Ai mei l-au indragit imediat. Piesele de puzzle ale poveștii noastre se imbinau perfect.

Au urmat un lung sir de întâlniri, ba singuri, ba cu prietenii și, pe zi ce trecea, ma indragosteam și mai tare. Primeam flori la fiecare aniversare. Sarbatoream fiecare luna petrecuta împreuna. Bateam parcurile și dealurile din jurul orașului în lung și în lat, pana am ajuns sa cunoaștem fiecare loc. Lunile treceau și urma să vină vara. Se făceau planuri de plecat la mare. Aveam inima cât un purice la gândul ca ai mei nu ma vor lasa și of! cât îmi mai doream sa urc în tren… Din fericire, n-am intampinat dificultati majore, mi-au zis doar atât:

„-Stim ca te-ai îndrăgostit, băiatul e ok, noi te lasam sa pleci, însă fii atenta la un singur lucru: pentru orice faci acolo, trebuie sa îți asumi responsabilitatea.”

Vorbele acelea au picat atât de greu în sufletul meu… Dar mi-am revenit, am urcat în tren și de acolo „distracția” a fost cuvântul de ordine. Am ras non stop, s-au făcut glume, am jucat cărți, table, am stat îmbrățișați, am dormit așa, timp de 12 ore cât a durat călătoria. Când am coborat în Costinesti, orice urma de oboseala a dispărut. Abia așteptam sa profitam la maximum de zilele ce urma sa le petrecem acolo.

Prima oara când mi s-a pus un nod în gât a fost când ne-am cazat. Știam ca urma sa dormim în același pat și ma gândeam cu groaza la vorbele tatălui meu: „pentru orice faci, trebuie sa îți asumi responsabilitatea.” În mine se ducea cumva o lupta. Îmi doream atât de tare ca el să fie primul bărbat din viața mea, dar cu toate acestea nu puteam sa trec peste anumite limite. Așa ca, timp de 10 zile, l-am chinuit ca pe nimeni altul și va jur ca și astăzi ma mir ca m-a suportat. Cum era de așteptat, a încercat în fel și chip să mă comvinga să facem dragoste. Ardeam de dorința, dar când să se întâmple propriu-zis, spuneam stop.

„-Nu te cred! Nu pot sa cred… „ Răvășit de dorința, tot asta îmi spunea…

Ne-am inecat amarul în sarutari interminabile, pahare de vin, îmbrățișări la răsărit și soapte fierbinți. Atunci am spus prima oara cuiva: „Te iubesc”, iar răspunsul a venit imediat însă… nu la fel. De atunci, mi-a spus mereu „te ador”. Un „te iubesc” am auzit de la el o singura data atunci  și multe, multe mai târziu…

Am ajuns acasă, el cu buza umflata, eu supărată pe mine ca n-am reușit sa trec peste anumite lucruri. Surprinzător, nu m-a părăsit, ba chiar mi-a spus în repetate rânduri ca nu e concurs, nu avem deadline-uri și nu ne grăbește nimeni.

„-Avem tot timpul din lume, iubito!”

După vacanța la mare, au urmat multe altele la munte. Multe alte întâlniri prin parcuri, pe la terase, la mine sau la el acasă. Timp de doi ani, a fost intre noi o fierbere, un zbucium și o tensiune pasionala care ma blochează și astăzi, după atatia ani. Când ii simțeam buzele atingandu-se de ale mele, ma topeam. Sângele îmi fierbea în vene, nu mai judecam și nu o data, pur și simplu, am ametit. Adoram să mă pierd în brațele lui, sa îl simt lipit de mine și sa îl simt al meu. Însă… atât. Niciodată pana la capăt.

Ajunsesem sa îmi pun întrebări vizavi de mine, de reactiile mele și de blocajul acesta. Mereu același răspuns mi-l dadea conștiința: încă nu ești pregătită. Și nu eram. A înțeles asta și n-a mai insistat.

Cumva ma linistisem. Nu mai aveam asupra mea presiunea acelui aspect și ma bucuram de ceea ce traiam. Țin minte ca oriunde apaream împreuna, lumea ne privea frumos. Dragostea ni se citea pe chip, ne intelegeam din priviri și făceam toate lucrurile împreuna. El a fost primul om care m-a învățat sa conduc o mașină. Mă rog… mult spus condus… Am urcat la volan și am încercat ceva pana când m-am lăsat pagubasa. Cu el am făcut primele drumetii, cu el am băut prima oara puțin peste măsura, cu el am descoperit muzica buna. Și astăzi, când aud undeva Depeche Mode, gândul îmi zboară la el.

Așa au trecut doi ani. Aveam rutina noastră, eram fericiți și nimic nu parea ca poate schimba asta. Pana într-o seara când a ieșit în club fără mine și la 3 noaptea am sărit din pat ca arsă. Transpirasem din cap pana în picioare și în sufletul meu știam ca Rares a făcut ceva.”

Sursa foto: Shutterstock.com

Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply