„In momentul acela, mi-am dat seama: ma indragostisem de el! Din senin, din neant, deodata!” | Videoblogul Mireselor
0
In Cele mai pasionale 10 povesti de dragoste reale/ Pasiunea Evei pentru fructul oprit

„In momentul acela, mi-am dat seama: ma indragostisem de el! Din senin, din neant, deodata!”

bona3

 

PASIUNEA EVEI PENTRU FRUCTUL OPRIT

Partea a treia:

M-am dus teleghidata in living. Aveam emotii cumplite fara sa-mi dau seama de ce. Hai, mai, Eva. Trebuie sa fie un barbat cat se poate de in regula. Doar are o familie atat de frumoasa. Dumnezeule! Cand l-am vazut, mi s-a taiat respiratia.

Era inalt, bine facut, avea parul negru exact ca al lui Alex si facea gropite atunci cand zambea. Nu intalnisem in viata mea pe cineva care sa aiba o prezenta atat de puternica. Sau asa mi se parea mie, nici nu mai conteaza…

“-Andrei, ea e Eva, salvarea noastra!” i-a zis Alexandra vesela. “Azi a sosit. Si ce crezi? Eu am intarziat ca am fost cu Alex la medic si am gasit-o plangand, ma, mititica. Era speriata toata!”

Privirea. Felul in care m-a privit…Mi s-a pus pe loc un gol cumplit in stomac. Tinea un zambet in coltul gurii dar privirea ii era atat de curioasa si de calda… Ce naiba se intampla cu mine?

“-Buna, Eva. Eu sunt Andrei.” Mi-a zis in timp ce imi intindea mana. I-am strans-o fara sa-mi dau seama. Mi s-a parut ca a intarziat o secunda atunci cand a luat-o inapoi. Dar poate doar mi s-a parut. “Imi pare rau ca te-ai speriat asa…din prima zi. Ma gandeam ca apucam sa ne cunoastem si vei avea tot timpul sa te sperii…”

Am zambit. Dar nu puteam spune nimic, nimic. Niciun cuvant.

“-Nu esti cam tanara sa fii bona?” a continuat el pe un ton prietenos. “Cati ani ai?”

“-Optsprezece.” i-am zis ferm.

N-a raspuns imediat. Cred ca astepta sa continuu cu ceva. Dar cand a vazut ca tac malc, a continuat tot el. Imi simtise emotiile si nu a vrut sa ma faca sa ma simt prost.

“-Ne vom descurca foarte bine, vei vedea.”

Si mi-a zambit iar. Alexandra s-a lipit de bratul lui. Parca m-a intepat ceva in inima, fara sa-mi dau seama ce sau de ce.

“-Eva mi-a placut din prima clipa, Andrei. E atat de tanara, de inocenta…Trebuie sa avem grija de ea. Maine vom merge impreuna la cumparaturi, ar fi minunat daca ai reusi sa vii sa ne iei de-acolo si apoi, sa iesim tot asa, la masa. Sau gatim acasa, vedem noi…”

Cu toate ca ea statea lipita, el nu-si lua privirea de la mine.

“-Da, sigur…”

Alexandra l-a sarutat pe gat.

“-Mi-a fost atat de dor de tine azi…abia asteptam sa vii. Iesim sa mancam? Asa i-am promis Evei.”

Abia atunci el s-a intors spre ea.

“-Da.”

Am tras aer in piept. Cum o sa ma descurc la cina? De ce trebuie sa petrec atat de mult timp in compania lui? As vrea sa am de-a face doar cu Alexandra si gata. Eva, esti copil! Nu te mai plange atata. Du-te si schimba-te.

“-Pot sa intru la dus?” am intrebat de fata cu amandoi exact ca un copil prost de la tara.

“-Sigur” mi-a raspuns Alexandra. “Poti folosi baia de sus. Ti-am lasat acolo prosop curat.”

“-Ok, multumesc” i-am raspuns incurcata si am disparut pe scari.

Am intrat la dus ametita. Efectiv, asa ma simteam. Nu intelegeam ce mi se intampla. De ce ma simt deodata de parca as fi pe alta planeta…Am mai vazut barbati… Barbati, ma rog, baieti de la mine din sat… Dar niciunul nu mi s-a parut asa…Cum zambeste, cum are ochii…gri, precum nisipul…. Doamne, ce-i cu mine? Niciodata nu m-am simtit asa.Nu stiu ce a declansat asta, habar n-am. Dar sentimentul e atat de puternic incat imi taie rasuflarea. Are un magnetism, o forta asupra mea…sub care simt ca ma topesc.

Am iesit la fel de ametita precum am intrat. M-am sters indelung in fata oglinzii si pentru prima ora, dupa mult timp, m-am uitat la mine. Mama zicea ca sunt frumoasa, dar eu nu m-am simtit niciodata asa. Cu toate ca pielea alba, sanii rotunzi, de copila, pistruii din obraji si ochii adanci, sinceri, ar fi putut alcatui un tablou atragator. Atragator pentru cine? Pentru el? Care e un barbat atat de frumos, dar, mai ales, casatorit? Ce e in capul meu? Cum naiba pot sa-mi pun problema asa? Alexandra e o femeie minunata iar eu ma intreb ca o nenorocita daca barbatul ei ma gaseste atragatoare. Am incercat sa alung toate gandurile si mi-am luat rochia din matase neagra pe mine. Mi-am strans parul lung la spate, intr-un coc lejer. Macar atat invatasem si eu de la fete, sa-mi fac parul.

Nu m-am machiat, nici nu prea aveam cu ce. Atat, primisem de ziua mea, de la o vecina, un strugurel care imi facea buzele sa luceasca putin. Cu el m-am dat si gata. Si cu toate astea, simteam ca stralucesc cum nu mai stralucisem vreodata. Si ma vedeam frumoasa cum nu credeam ca as putea fi. E totul in capul meu, nu? Asa sper. Ca e doar in capul meu iar aceasta e o seara normala cu familia al carei copil il voi ingriji.

“-Eva, esti gata?”

Am auzit-o pe Alexandra si am iesit repede din camera. Alex era si el imbracat, pregatit si imi zambea cald din bratele mamei. Deodata, nu doar ca mi se parea cel mai frumos copil, dar imi era si atat de drag ca-mi venea sa-l tot pup! De parca ne-am fi stiut cu mult timp inainte.

Apoi a iesit Andrei din camera si m-am uitat spre el. Nu aveam cum sa evit, nu-mi puteam lua privirea. De parca orice as fi facut, orice as fi incercat, tot la el as fi ajuns. Se schimbase, avea o camasa neagra si blugi inchisi la culoare. Ii simteam parfumul de-acolo de unde eram, cu toate ca ne separa o distanta apreciabila. Mi se parea ca totul ii vine perfect.

“-Sunteti gata?” a intrebat cu zambetul lui care ma cucerise din prima secunda.

“-Da, iubitule.” I-a raspuns Alexandra. “Putem merge.”

In masina, m-am asezat in spate, cum era si firesc, langa Alex. Baietelul era curios, se uita pe geam si articula primele cuvinte. Le atragea atentia parintilor la fiecare lucru pe care il vedea si de care se minuna. Uneori intorcea capul spre mine si imi zambea incercand sa-mi explice, in limbajul lui, niste lucruri pe care nu le intelegeam. Mi se parea adorabil. Ii raspundeam ce-mi venea in cap, apoi ma uitam iar la tatal lui. Andrei era tacut, nu spunea nimic. Mi se parea ca din cand in cand se uita in oglinda, in incercarea de a-mi surprinde privirea. Dar eu saream ca arsa si ma uitam iar pe geam. Ca si cum nu exista, nu poate fi adevarat, totul e in capul meu. Spre bucuria mea, Alexandra nu simtea nimic. Era atat de prinsa in gangurerile lui Alex si explicatiile pe care mi le dadea despre oras, ca nu mai putea fi atenta la nimic altceva.

“-Vai, Eva! Nu poti intelege poezia Romei pana n-o luam la pas. Asta e Roma, un poem nesfarsit. Nu-i poti intelege versurile decat ascultand-o in liniste, cu atentie, pas cu pas. Si tot ce are ea sa-ti spuna, toata istoria si felul in care ea o ocroteste, te vor coplesi.”

I-am zambit. Vedeam lucruri frumoase pe geam, realizam ca e cu totul si cu totul alta lume decat tot ce cunoscusem, decat tot ce vazusem, dar, din nu stiu ce motiv, pe mine ma fascina ceasul acela de pe mana barbatului care conducea. Nici macar ceasul. Habar n-aveam ce ceas era si cat valora, nici nu ma interesa. Ma fascina felul in care ii cade pe mana, felul in care el tacea, probabil, framantat de aceleasi ganduri si intrebari pe care le aveam si eu. Ma fascinau profilul lui, barba putin crescuta, felul in care ii intuiam maxilarul incordat. Doamne, Eva! Uita-te dracu pe geam! Daca esti bolnava la cap, trebuia sa zici! Ba, io sunt bolnava. Nu ma luati in casa voastra, ca sunt pericol. Lasati-ma la mine la tara ca s-o gasi unul care sa ma ia pana la urma.

Am ajuns la un restaurant din centru. Nu mai vazusem un astfel de restaurant in viata mea. Tot interiorul era facut din caramida si, pe pereti, erau atarnate tablouri cu diferite vedete de la Hollywood care le trecusera pragul. Eram sigura pentru ca pe multi dintre ei ii vazusem la televizor. A dracu’ treaba! Ce mananc eu acum? Nu ca as putea inghiti ceva. Dar macar de comandat, trebuie sa comand ceva.

Toata lumea se uita in meniu, preocupata. Alex intalnise in aer, deasupra scaunului de masa, doua furculite si se distra de minune cu ele. Andrei a ridicat ochii spre mine. Intuise perfect ca eram incurcata.

“-Eva, noi ne luam paste cu fructe de mare. Vrei si tu la fel?”

Cred ca atunci, in momentul acela, mi-am dat seama. Da, ma indragostisem de el. Asa, din senin, din neant, la prima vedere. Fara introducere, fara pregatire, fara explicatii. Ma indragostisem pe loc si nu aveam decat sa fac fata situatiei cum ma pricepeam mai bine.

“-Da, vreau paste. Multumesc!” am raspuns prietenos fara sa zambesc. Nu avea rost. Alexandra era inca preocupata de meniu iar privirea lui imi parea ca mi se duce pana in plamani. Deci, sa fabric un zambet fals, de complezenta, ar fi fost total inutil. El oricum vedea in spatele lui.

Dupa ce am comandat, Alexandra si-a pus capul in palme, rasfatandu-se.

“-Andrei, Eva e de pe langa Botosani, stii?  Chiar de la mama din sat. Atata te-a laudat mama, nu-ti poti imagina. Cea mai cuminte si cea mai harnica fata din sat, a crescut singura sapte frati. Il creste pe-al tau cat ai clipi….”

M-am inrosit si am lasat capul in jos. Nu am facut niciodata o virtute din faptul ca mi-am crescut fratii si surorile. Mama si tata erau la camp, cineva trebuia sa vada de ei. Si cam asta era tot.

“-Cica nici pe la discoteca nu mergi tu, Eva, imi zise mama. Nici iubiti n-ai avut…”

Observatia Alexandrei m-a blocat. Era adevarat, dar nu stiam ce raspuns sa dau. Andrei ma privea cu o sclipire in ochi, fara sa scoata un cuvant. Amandoi taceam de parca ne facuse cineva o anestezie. Doar Alexandra vorbea tot timpul fara sa bage de seama stanjeneala noastra.

“-Lasa, Eva. Nu-ti face probleme. Iti promit ca ma ocup eu aici, la Roma, sa-ti gasim un iubit.”

Si in toata linistea aceea, si eu, si Andrei am intors capul spre ea si am intrebat amandoi in acelasi timp:

“-Ceeee?”

 

 

-va urma-

 

Sursa foto: Pinterest

You Might Also Like