„In ochii tuturor, eram nebuna si zugravu’! Atunci, l-am luat pe Stefan in brate si i-am zis…” | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru/ Silvia si Stefan

„In ochii tuturor, eram nebuna si zugravu’! Atunci, l-am luat pe Stefan in brate si i-am zis…”

suflete-pereche-camp-tara

 

SILVIA-ultima parte

Dupa Anul Nou, Stefan a venit la Bucuresti. Avea o valiza in mana dreapta si, in spate, un rucsac. Atat si nimic mai mult. In toate zilele de pana atunci, am frecat pana si ultimul coltisor de faianta, am facut de zece ori ordine in dulap, am invatat 15 retete noi de pe internet (ciorba, tocanita, prajituri, la gramada, nu conta). Aveam o bucurie pe care nu o pot explica….Si o neliniste, pe masura. Nu-l sunam, nu voiam sa-l bat la cap. “Ai vorbit cu Ana?” “E ok, ce s-a intamplat?”. Il astepam sa vina, sa-mi spuna, sa stiu ca s-a terminat si, de-acum, vom trai ca niste oameni normali.

A venit pe 2 ianuarie. Pur si simplu. I-am deschis usa si vreo trei minute am stat acolo, in usa, imbratisati, de parca ne-ar fi fost frica ca e doar un vis…si daca face vreunul un pas la stanga sau la dreapta, se sparge bula noastra de sapun. Dar nu era un vis, era real.

Sa nu credeti ca odata ajuns la Bucuresti, a inceput brusc sa vorbeasca mult. Nu:)

L-am intrebat cum e Ana, cum sunt parintii ei. Mi-a raspuns abatut ca acum sunt toti socati, dar vor fi bine. “Ana va fi bine” a subliniat.

Mi-a fost teama, cred, sa-i cer amanunte. Stiam ca i-a lasat ei casa si tot ce aveau acolo, dar nu cred ca asta servea drept consolare. Dar, cumva, in inima mea, si eu simteam ca Ana va fi bine. Nu pentru ca vazuse tanti Sanda in palma ei trei copii:)
Ci pentru ca Ana era o fata tanara, frumoasa si pe dinafara, si la suflet, si avea toata viata inainte. Si, dincolo de orice, incepusem si eu sa cred in vorbele tusii: ”Toti avem un drum si Dumnezeu ni-l va arata! Trebuie doar sa credem in El

Trei zile nu am iesit din casa. Nu am simtit nevoia. Ieseam doar 5, 10 minute sa luam ceva de mancare si ne intorceam acasa. Am facut dragoste, am facut mancare, am facut planuri, apoi iar am facut dragoste… Asezati-le voi intr-o ordine pe care o doriti, dar asta-i tot ce am facut:)

Pe la tara, stiam ca nu vom mai putea merge o perioada. Era bine sa lasam apele sa se linisteasca. Pentru tusa nu-mi faceam griji:) Ar fi “muscat” din oricine ar fi indraznit sa-i zica ceva… Nu ar fi avut nimeni curajul sa-i zica direct in fata, dar sunt convinsa ca eram un subiect de barfa care urma sa se stinga prin primavara-vara. Cu greu:)

Ceea ce n-am banuit imediat era ca si in Bucuresti eram subiectul preferat de barfa al tuturor. Si subiectul incepea asa, cum aveam sa aflu de pe la prieteni:

“-Femeia si-a luat un zugrav de la ea din sat!

“-Du-te, maaaaa! “

“-Sa mor io! Ala cica era si insurat!”

“-Hai, las-o-n p…a mea!”

“-Da, ma, nene. Cica a venit omu’ dupa anu’ nou cu un rucsac in spate! Bam! La usa!”

“-Pai, cum, ma? Si bidinelele nu si le-a luat?”

“-Cred ca nu-l primea fara ele, frate. Iti dai seama ce-i face femeii? O urca pe pereti de a luat-o pe ea capu’ in halu’ asta!”

“-E groasa, fratzioare! Bine, are logica intr-un fel. Cand i se mai ia femeii varu’ de pe pereti la munca, pac! Mana pe telefon: hai, iubitule, sa ma ajuti! Ia vopselele si baga!”

Si radeau mult. Nu ma deranja, nici nu erau oameni de care sa fiu foarte apropiata. Imi era indiferent. Cum ar fi putut ei sa stie ce era intre noi, ce simteam? Judecau niste aparente si un statut social, asa cum facem toti de obicei. La inceput, eram stresata pentru Stefan, sa nu fie complexat, doar ca, in simplitatea lui, vedea atat de clar lucrurile, ca m-am linistit apoi. Nu-si pregatea vreo lucrare de diploma, ori vreun masterat. Avea aceleasi lucrari in constructii, cu aceaiasi baieti de la noi din sat.

Cand am inceput munca, dupa sarbatori, seful al mare ne-a anuntat ca face petrecere de ziua lui cu toti angajatii, la o fitza de local pe la etajul unspe al unui hotel de cinci stele. Si-asa nu avea niciunul chef de munca dupa sarbatori, s-a gandit sa mai inmoaie putin atmosfera…

Radu a anuntat politicos ca nu poate veni, pleaca din Bucuresti. L-am inteles si singurul lucru pe care mi-l doream din tot sufletul pentru el, era sa cunoasca o femeie care sa-l iubeasca asa cum merita.

Lucrurile stand asa, n-am vazut niciun motiv pentru care sa nu merg cu Stefan. Nu raneam pe nimeni in mod direct.

L-am intrebat, a fost de acord. M-a intrebat cu ce sa se imbrace.

“-Stefan, tu si daca mergi in pantaloni scurti si slapi, vei fi cel mai frumos barbat de-acolo!”

A inceput sa rada.

“-Ai tu ceva cu frumosu’ asta!”

Da, chiar aveam ceva cu frumosu’ asta. Mi se parea ca suntem frumosi si topiti de indragostiti. Mi se parea ca oricare dintre noi e o prelungire fireasca a celuilalt. Si acum nu mai eram mutilati, eram completi.

Asa frumosi, indragostiti, am ajuns la party, la ora 19. Imi aduc aminte perfect momentul pentru ca in viata mea nu m-am simtit vedeta. Ei bine, in seara aia am fost. Din momentul in care am facut primul pas acolo si pana in momentul in care am plecat, toti ochii au fost pe noi. Absolut toti. N-au incercat nici macar sa-si mascheze cumva interesul umbrit de dezgust pe-alocuri. Eram “nebuna si zugravul”. Iar eu ma uitam in jur si nu-mi venea sa cred. Unii isi dadeau coate, unele zambeau si isi dadeau ochii peste cap, altii dadeau din cap crezand ca nu-i vad… Situatia era de neinteles pentru ei. Ma uitam la Stefan si il tineam mai strans de mana. Imi zambea, n-avea stres. Dadea din umeri, vorba lui: “aia e, mergem inainte, ce-o sa facem acum?”

Pentru o clipa am simtit multa amaraciune in sufletul meu pentru ca mi-am dat seama ca nu-i vom convinge niciodata de nimic. Nu eram “nebuna si zugravul” temporar in ochii lor. Eram pentru totdeauna. Apoi am facut un lucru pe care ei il facusera deja cu mine. I-am privit cu atentie. Stiam despre fiecare si ce posteaza pe Facebook, si ce fel de relatie are in realitate cu sotul sau sotia, si cu cine traia de la munca. Cine ne judeca pe noi, de fapt? Cei care “varsau” pe Facebook o fericire inexistenta pentru a oferi sufletului lor niste confirmari de genul: “Esti ok, frate, esti bine. Nu crezi? Deschide contul de Facebook si sa vezi fericire acolo. Ce ti-am zis? Esti fortza!”

Ii vedeam in timp ce-si faceau selfie razand din toata inima si, dupa ce il postau, se intorceau cu spatele unul la altul. “Gata, ne-am facut treaba, avem si selfie si check-in, hai, socializare fiecare pentru el.”

Si m-am simtit brusc cea mai norocoasa femeie din univers. Nu conteaza nimic altceva, decat sa fie REAL ceea ce traiesti. Ca e misto, ca e rau, ca e bine, ca e greu, ca te iubesti, ca nu, nu conteaza. Viata poate fi in multe feluri. Conteaza sa fii tu asa cum vrei, asa cum simti, nu cum te vor ceilalti.

Si, atunci, intre zeci de selfie-uri care se faceau in acelasi timp, l-am luat pe Stefan in brate. Nu l-a surprins, pe el nu-l surprindea nimic:) M-a luat si el in brate si si-a ingropat fata in gatul meu. Si nu i-am mai zis “te iubesc!”. I-am zis:

“-Iti multumesc pentru felul in care m-ai invatat sa traiesc!”

Va multumesc si voua, doamnelor! Sa fiti fericite!”

 

Silvia si Stefan

 

 

Sursa foto: Pinterest

Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply
    Anca
    iulie 31, 2016 at 6:35 pm

    Super poveste…si un final fericit. Pe cand alta poveste?

    • Reply
      Dana
      iulie 31, 2016 at 6:57 pm

      Revenim peste o saptamana cu o alta poveste fabuloasa:)

  • Reply
    Andreea
    septembrie 10, 2016 at 7:27 am

    Cea mai frumoasa si emotionanta poveste .Am citit-o de 4 ori.

  • Leave a Reply