„In timp ce pleca, m-a izbit cel mai negru gand: Rares nu se mai intoarce!” | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru/ Simona si Rares

„In timp ce pleca, m-a izbit cel mai negru gand: Rares nu se mai intoarce!”

despartire-aeroport

 

SIMONA-partea a sasea

„Nu am constientizat pe moment ce vrea sa îmi spună. Da, era un plan, o dorința, dar era cale lunga pana la realizare. Cumva, speram să fie doar o idee și nimic mai mult.

Am lăsat-o balta pentru o vreme, după care mi-a spus ca s-a gândit la modul cel mai serios și ca a decis sa plece pentru o perioada de 4 luni. Erau acele programe de work and travel. Se gândea ca era o experiența buna, ca ar câștiga niște bani și în țara ar face ceva cu ei. Am înghițit în sec și am început sa calculez în minte cât timp mai avem pana la plecarea lui. Mai erau doar trei luni… Foarte puțin… Nu știam ce am să fac în cele 4 luni, nu știam cu ce o să îmi ocup timpul, cum o să rezist… Nu știam nimic. Normal, ii aveam pe ai mei aproape, prietenii, dar… nu era ceea ce aveam eu nevoie.

„-Vom trece noi și peste asta.” Încercam eu să mă conving de asta repetandu-i la infinit…

Zilele treceau cu o rapiditate de nedescris, el era preocupat cu actele, cu interviurile, cu toate cele. A venit ziua interviului preliminar pentru plecare. Poate suna urât, dar îmi doream atât de mult sa nu îl treacă și sa rămână acasă cu mine. Eu mai aveam puțin timp pana la bac și ma straduiam nespus sa îmi țin mintea limpede, sa învăț ca sa iau o nota mare.

Interviul acela a fost un eșec. Nu l-a trecut. În sinea mea, m-am bucurat când mi-a spus la telefon, însă toată starea mea de bucurie s-a dus pe apa sâmbetei când i-am simtit dezamagirea în glas. Era terminat. Nu aveam cu cine sa vorbesc, zici ca era cel mai mare eșec din viața lui. Abia atunci am constientizat cât de important era pentru el sa trăiască experiența asta. Când ne-am întâlnit, spre seara, era neom. Nu îl recunosteam. M-a afectat atât de mult starea lui încât atunci când am ajuns acasă și m-am pus în pat, am rabufnit. Am plâns cum nu o mai facusem de multă vreme și ma rugam cu voce tare la Dumnezeu sa îmi dea un semn, sa pot să-l indrum, sa îl ajut sa își îndeplinească visul. Ce conta ca eu aveam sufletul tandari dacă el pleca! Atunci nu mai conta. Îl iubeam atât de mult încât mi-aș fi sacrificat fericirea doar ca sa il știu pe el împlinit și fericit. Pana în panzele albe m-aș fi dus.

În noaptea aceea, nu am prea dormit și, în nesomnul, meu m-a strafulgerat o idee: „Sa meargă direct la Bucuresti la ambasada. Ce se poate întâmpla rău? Mai rău de atât? Nimic”. Dimineața, la 7, am pus pana pe telefon și i-am zis de idee.

-Nu are sens… Nu am șanse acolo.”
„-Daca într-adevăr îți dorești asta, merita sa lupți pana la ultima picatura.”

L-am convins. Și-a luat bilet de tren și a plecat la Bucuresti. Ce credeți? A luat viza. M-a sunat și era atât de fericit pe cât îmi doream să fie.

„-Si când pleci?”
„-Exact peste doua săptămâni.”

A picat cerul pe mine. Exact peste doua săptămâni eu eram în plin bacalaureat, aveam proba la franceza oral. Am tras aer în piept, m-am imbarbatat și am încercat pe cât posibil sa separ lucrurile. Nu invatasem ca o nebuna un an întreg ca să mă inec ca tiganul la mal acum, pentru ca așa a aranjat destinul cărțile.

A venit acasă de la Bucuresti și am încercat sa profitam cât mai mult de timpul rămas împreuna. Au fost doua săptămâni de vis care au culminat cu un gest al părinților mei pentru care, în mintea mea, le mulțumesc și astăzi. Exact în weekendul de dinaintea plecarii lui, au decis brusc ca pleacă din oraș într-o mini-vacanta. Mi-au spus ca Rares poate să vină sa doarmă la mine și sa stea de vineri pana duminica. Asta s-a și întâmplat. Nici nu am ieșit din casa, nu am avut nevoie de nimic altceva, decât de noi doi 🙂 Ne-am promis atâtea lucruri, ne-am jurat ca ne vom iubi/adora mai mult în fiecare zi. Voiam ca timpul să se opreasca în loc și sa rămânem așa pentru totdeauna. Nu s-a putut, normal. Weekendul a trecut și am revenit cu picioarele pe pământ.

Am dat proba la romana oral. Un succes. Apoi am ieșit în oraș să petrecem ultima seara împreuna, iar a doua zi dimineața, la ora 5, eram în aeroport. Rares pleca. Eu am mers insotita de tata. Dragul de el nici nu știa ce sa îmi spună pe drum, așa ca nici nu am prea vorbit… Am ajuns cam în același timp și când l-am văzut ca își scoate valiza din portbaga, m-a lovit în plex o durere inexplicabila și în minte mi-a incoltit gândul: „Rares nu se mai întoarce”. Mi-am scuturat capul și mi-am zis ca nu e cazul să mă gândesc la așa ceva acum pentru ca peste doar 4 ore urmează sa susțin proba la franceza și nu am nevoie sa devin melodramatica.”

-va urma-

 Sursa foto: youtube
Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply