„In ziua nuntii lui Stefan, ma uitam la invitati, ma pierdeam prin zarva aceea…Si ma intrebam un singur lucru: unde e mirele?” | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru/ Silvia si Stefan

„In ziua nuntii lui Stefan, ma uitam la invitati, ma pierdeam prin zarva aceea…Si ma intrebam un singur lucru: unde e mirele?”

nunta-la-tara-indragostiti

 

SILVIA- a douzeci si treia parte

Cu cateva zile inainte sa se insoare Stefan, am fost la biserica, la slujba. Am fost credincioasa toata viata, dar bisericile le-am ocolit cat am putut. De data asta, insa, am simtit ca e singurul loc in care poate fi alinat un suflet bolnav ca al meu.
Doua ore a tinut slujba. Doua ore am plans incontinuu. Nu in hohote, fara furie, fara chin…Pur si simplu, asezat, neintrerupt. Ca si cum sufletul asta al meu gasise o fereastra, o portita, sa se poata elibera. Asa am plans eu atunci, in ziua aceea.

Am plecat linistita. Alba ca varul si slabita de la atata plans, dar linistita cum nu mai fusesem de mult. Tusa avea dreptate. Daca ai credinta, ridici capul si mergi inainte.

In toate saptamanile care trecusera, m-am gandit si am incercat sa caut un pretext ca sa o pot anunta pe Ana ca nu mai merg la nunta. Nu mi-ar fi fost atat de greu. Am mai vizitat-o pe tusa de vreo doua ori, dar pe fuga, cu spaima, sa nu ma vad cu ei. Era ultimul lucru pe care mi l-as fi dorit. Deci as fi putut profita de aceasta distanta pentru a formula un pretext mai mult sau mai putin penibil…

Dar tot timpul m-a retinut ceva, nu stiu ce. O forma bizara de masochism? Sa vad cat de tare poate sa ma doara sa-l vad pe Stefan mirele altei femei? Habar n-am. Cert e ca nu am anuntat-o, deci mergeam la nunta:)

In ultima perioada, Radu dormea mai mult pe la mine decat pe la el pe-acasa:) Cauta teren in continuare, mergeam si eu cu el sa le vedem, era visul lui sa aiba o casa pe pamant.

Prezenta lui in viata mea m-a ajutat inclusiv sa-mi fac ordine in programul nebun de la job. La ora 19 rupeam usa cu zambetul pe buze. “Vreti sa mi se faca iar rau?” glumeam. “V-am pupat, ne vedem maine!”

Apoi ne gaseam ceva de de facut: ori la film, ori in oras cu prietenii, lucruri cuminti care ne transformau incet intr-un cuplu real.

In ziua nuntii lui Stefan, cu toate ca ma culcasem bine-mersi cu o noapte in urma, m-a trezit durerea de inima. Durererea aia crunta pe care n-am avut-o niciodata inainte sa-l cunosc. Era durerea lui, el mi-o daduse. M-am trezit ca intr-o zi dintr-aceea in care stii ca e posibil sa nu rezisti, dar tu trebuie s-o traiesti. Ca d-aia ti-a dat-o Dumnezeu, ca s-o traiesti, nu ca sa mori.

Am baut cafea si mi-am facut dus incet, ca si cum nu m-as fi grabit nicaieri. Cand am intrat in camera, m-a auzit si Radu somnoros:

“-Esti gata? Ca eu sunt gata:)” era vorba lui de cate ori ma pregateam mai repede ca el. Glumea, ca sa nu ma supar:)

I-am zambit si eu.

“-Stai linistit, ca nu e graba. O sa inteleaga Ana. Cand ajungem, ajungem.”

Vorbeam doar de ea. Ziceai ca doar Ana se marita. Mire nu avea.

Am luat de pe umeras o rochie neagra, lunga, dar stransa pe corp. Era cumparata pentru o alta nunta unde n-a mai fost cazul s-o port pentru ca mirii s-au despartit cu vreo luna si ceva inainte. Acum realizam ce noroc am cu rochia, pentru ca nu stiu daca as fi fost capabila sa-mi cumpar una special pentru nunta lui Stefan. Aveam programare la coafor, dar nu m-am mai dus. Pur si simplu nu aveam stare. Voiam doar sa ajung la tara…. Si la coafor, sa stau pe scaun o ora cu nicio posibilitate de a scapa, mi s-ar fi parut o tortura.
Mi-am strans singura parul intr-un coc lejer la spate. Dupa ce am urcat pe tocuri, m-am uitat la mine in oglinda. Slabisem si aveam niste riduri noi, aparute recent:)
Chiar si rochia imi era acum putin larga… Si cu toate astea…privirea. Ochii aceia de femeie care a iubit cu toata fiinta ei si a trecut prin toate starile posibile, ochii aceia, doamnelor, sunt cel mai de pret dar al nostru. Pentru oricine are puterea sa vada, iar cei care nu pot vedea, oricum nu ne intereseaza:)

Privirea imi salva prezenta, chipul…Ochii erau singura dovada a iubirii noastre.

Am simtit lacrimi, dar le-am alungat repede… M-am machiat foarte putin si mi-am dat cu parfum. Gata, eram gata.

“-Esti foarte frumoasa!”

Dar in privirea lui Radu eram mereu frumoasa;) Nu stiam cand sa-l cred pe cuvant:)

A condus el pana la tara. Satul meu era scaldat in soare. Dar oricum mie mi se parea ca in zilelele de sarbatoare, ori la nunti, ori cand era vreo bucurie mare, era imposibil sa nu fie soare. Tusa ne astepta tot in poarta in costumul ei de nunta cu fusta si sacou special cumparate de la oras pentru ziua asta. Mi s-a strans inima de bucurie cand am vazut-o. Ea s-a pus direct pe plans de emotie si de ce-o mai fi fost in inima ei…:

“-Fata lu’ mama, fata!”imi zicea in timp ce ma strangea in brate.

Apoi l-a pupat pe Radu cu recunostinta, cu bucurie ca il am langa mine, ca are grija de mine, ca nu mai sunt a nimanui.

“-Mergem la Ana, tusa?”

Cand am intrebat-o mi-au dat lacrimile si ea a vazut. Dar a jucat-o la fel de bine ca mine. Nu de rusine, ci pur si simplu ca sa ne fie mai usor.

“-Mergem, mama, cum sa nu? Ptiu! Sa nu te deochi, ca frumoasa mai esti! Radu, sa vezi de fata mea ca e data naibii!”
Curajul ei imi dadea si mie putere. Curajul asta al oamenilor de la tara care inteleg ca trebuie sa duca tot ce au de dus.

Am mers pe jos pana la Ana si, pe masura ce ne apropiam, incepeam sa auzim lautarii. Nu ma deranjau catusi de putin. Cand ii auzeai in sat, stiai ca e bucurie mare, nu necaz, si te bucurai si tu chit ca nu erai invitat.
Se adunasera fetele de 12, 13 ani in fata portii ei, sa vada si ele mireasa. Aveau papuci in picioare, erau zgariate pe genunchi si aveau parul ciufulit, dar erau atat de frumoase… Se uitau ele, ca niste domnisoare ce erau, la mireasa, ca sa se poata visa apoi, ani la rand, si ele mirese. Se adunasera si curiosi de prin sat. Mai intreba cate unul:

“-Ce, se marita fata lu’ Gelu? Pe cine ia, bre? Pe Stefan al lui Dumitru? Sa fie sanatosi! Au dat si ei ceva?”

De baut, adica. Dadeau, nu era problema. Deja vedeam cum pregateau vinul la poarta, tocmai ca sa treaca prin sat, sa cinsteasca pe toata lumea…

Cand am intrat in curte, nu mi-a venit sa cred ca niste oameni de la tara au putut decora totul atat de frumos. Erau cinci randuri de mese, si cort, si agatasera peste tot flori si felinare pentru la noapte. Curtea era plina ochi inca de-acum, femeile alergau care incotro sa mai ajute, sa mai dezlege cate ceva, barbatii se adunau pe langa protap cu spritzul deja… Cate unul mai tipa la lautari:

“Zi-o, ma, p-aia “lasai si copii, si nevasta, numai sa te iubesc o data!’

De la spritz, uitau ca nu toata muzica e buna la nunta.

Ma uitam prin toata multimea si zarva aceea si aveam in cap un singur gand: ”Unde e Stefan?”

 

-va urma-

 

Sursa foto: Pinterest

Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply