Sabina, daca esti, te rugam: da click aici! Ti-a scris Tudor. | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru

Sabina, daca esti, te rugam: da click aici! Ti-a scris Tudor.

imbratisare-dragoste

 

 

JURNALUL VOSTRU DE SUFLET

„Draga mea Sabina

Intrucat ai socotit necesar sa ma blochezi si pe whatsapp, si pe facebook, si peste tot, ma vad nevoit sa-ti raspund tot aici. Nu de alta, dar porumbeii aceia calatori pe care ma bazam, brusc nu ma mai asculta. O sa evit sa ma exprim pe puncte, vad ca te-a enervat.

Imi e dor de tine. Pun pariu ca nu te asteptai la asta:) Am spus ca as lua-o de la capat maine alaturi de fata potrivita, dar adevarul e ca n-as face-o. As veni prima oara sa iau lesa lui Scooby. As fi venit de mult, dar sincer, mi-a fost teama ca o sa para un pretext jenant. Acum stii deja ca e un pretext jenant, deci asta imi simplifica mult situatia…

Ma simt putin stingher stiind ca multa lume citeste acum ceea ce ar fi trebuit sa vezi doar tu, de aceea o sa incerc sa nu par nici vreun idiot fara scapare, nici vreun “arogant”, “buricul pamantului”… cum spui tu… O sa fiu concis: sustin si pot argumenta in continuare tot ceea ce am scris initial si chiar mi-am dorit sa fie citit de cat mai multe femei, ca poate reusiti sa va dati seama ca si voi faceti greseli, ne indepartati fara sa stiti.

Ideea de baza e ca, in ciuda a tot ceea ce am scris, in ciuda a tot ceea ce ai scris (si, crede-ma, va trece un timp pana o sa fiu sigur suta la suta ca prietenii mei nu rad pe sub mustati cand ma intorc cu spatele) as vrea sa vin sa-i iau lesa lui Scooby. In primul rand, e lesa lui preferata si, in al doilea rand, vreau sa te mai vad o data nervoasa, asa…

Cand eram mai pusti, credeam ca cel mai rau lucru intr-un cuplu e sa se certe. Tarziu am inteles ca asta nu-i deloc un lucru rau. Singurul lucru cu adevarat rau e…sa nu-ti pese. Deci, faptul ca m-ai blocat peste tot imi da un curaj mare de tot. Voi veni sa iau lesa.

Te pup si, te rog, deschide! Altfel scriu iar:)))))”

Tudor

Sursa foto:Pinterest

Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply