„Silvia, cel mai mult mi-as dori sa fii, la nunta, domnisoara mea de onoare!” Cand am auzit-o, as fi putut sa mor inecandu-ma cu apa! | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru/ Silvia si Stefan

„Silvia, cel mai mult mi-as dori sa fii, la nunta, domnisoara mea de onoare!” Cand am auzit-o, as fi putut sa mor inecandu-ma cu apa!

nunta-la-tara

 

SILVIA- a optsprezecea parte

“Ana mi-a facut cunostinta pe rand cu toate prietenele ei. Inclusiv cu parintii lui Stefan. Aveau chipul luminos, tatal lui parea tacut precum Stefan, iar zambetul mamei era, de ceva timp, zambetul meu preferat in lume. De la ea il mostenise. Vedeam si auzeam ca intr-un vis. Singura realitate pe care o percepeam era privirea lui rea, neagra.

“-Radu, ce bei?”

Intrebarea tatalui Anei m-a adus intr-o clipa cu picioarele pe pamant. Am raspuns inaintea lui.

“-Ori vin, ori tarie… Oricum ramane aici peste noapte, nu-i problema.”

Abia dupa ce am inchis gura, mi-am dat seama ce spusesem. Aici nu eram la Bucuresti, a ramane peste noapte nu putea avea lipsa de importanta pe care o are la oras aceeasi afirmatie. Mai ales intr-o familie traditionala, cum era cea a Anei.
Dar parintii eu au inteles imediat ca in cazul nostru, fiind de la oras, se aplicau alte reguli si au continuat conversatia cu la fel de multa politete. Oricum, pentru o singura persoana as fi vrut sa aiba relevanta informatia asta.

Stefan s-a ridicat de la masa si s-a indreptat spre bucatarie, ca si cum ar fi vrut sa aduca ceva de acolo. Nu apucasem sa-i vad privirea. Ii vedeam doar spatele in timp ce se indeparta si simteam ca m-as fi ridicat de la masa aia, as fi lasat totul asa, l-as fi luat de mana si as fi plecat cu el in lume unde as fi vazut cu ochii.

“-Voi lucrati amandoi in acelasi loc? Ce fain!” imi spuse Ana entuziasmata de povestea mea cu Radu.

“-Da” zambi Radu. „Stefan cu ce se ocupa?”

Intrebarea lui mi-a oprit respiratia. Simtise ceva?

“-Stefan lucreaza in constructii” i-a raspuns ea la fel de entuziasmata de parca i-ar fi zis ca e profesor universitar sau ceva… “Chiar a adunat in echipa lui mai multi baieti priceputi si au multe lucrari. Daca aveti nevoie vreodata, stiti unde sa-l gasiti.”

Chiar atunci s-a intors Stefan la masa.

“-Ce tare!” a spus Radu uitandu-se spre el. “Si faceti case de la zero, Stefan?”

Era prima oara cand il intreba direct ceva. Stefan s-a uitat direct in ochii lui, fara cea mai mica ezitare. Era rece si sigur pe el.

“-Da. De la zero.”

“-Pai, acum lucreaza la casa noastra!” a continuat Ana. “In capul satului, daca ati fost. Ultima, pe partea dreapta. Va fi un vis.”

“-Foarte misto” a continuat Radu. Nu-mi dadeam seama daca vorbeste serios sau  glumeste. “Ma bate si pe mine gandul sa-mi fac o casa pe langa Bucuresti. Chiar m-am uitat de teren zilele trecute. Acum stiu la cine sa apelez cand va fi nevoie s-o ridic.”

Vorbea serios. M-am inecat cu apa. Nu stiu cum naiba, imi venea sa intru in pamant. Stefan si-a turnat vin in pahar ca si cum nu l-ar fi auzit. Politetea lui Radu il lasa indiferent.

“- Se muta fata lu’ mama! Face nunta si se duce la casa ei…” ofta mama Anei cu lacrimi in ochi.

“-Ce sa-i faci? Eu le-am zis: de ce, tata, sa nu stati aici cu noi? Cine va deranjeaza pe voi? Ca pe fata mea, eu, la camp, n-am pus-o. Stai, fata tatei, sa vezi de florile din curte si mai ajuti pe la bucatarie, tata. Ca destul o sa-ti fie greu cand or veni copiii. Daca nu vrea omu’, ce sa-i faci. Nu vrea si gata… Vrea la casa lor, lasa sa fie sanatosi si cat om fi in putere au ajutorul nostru in tot ce fac.”

M-am uitat spre Stefan. Parea absent de la discutie. Se vorbea doar despre el iar el parea ca nu-i acolo. Noroc cu Ana…
“-Silvia! Acum sa-ti zic si surpriza, nu? M-am tot gandit la cat m-ai ajutat, si, crede-ma, nu am cuvinte sa-ti multumesc! Acum, eu sper ca vei accepta ca la nunta sa fii, impreuna cu prietenele mele de-aici, DOMNISOARA MEA DE ONOARE! Sunt asa de incantata, asa am vazut si prin filme ca au miresele si eu chiar as vrea ca noi sa avem o nunta mai ca la oras, asa… ai vrea?!”

De data asta nu mai beam apa. Ca acum chiar m-as fi inecat atat de rau incat as fi murit, probabil. Si ramaneam in istoria satului drept proasta care a murit cand s-a inecat cu apa. Ce sa-i raspund Anei? M-am uitat spre Sefan, el se uita in alta parte.

“-Da, sigur ca accept.” Am spus singurul lucru pe care il puteam spune in locul si in contextul acela.

“-Yeeeey! Ce fericita sunt! Ati auzit, fetele? Mai avem o domnisoara de onoare!”

Fetele zambeau, erau incantate. M-am uitat in farfurie. Era real? Ceea ce traiam era real?

“-Si, desigur, Radu, te asteptam cu toata inima la nunta. Ai mai fost la nunti la tara? Nu? O sa-ti placa foarte mult. Noi avem aici traditii, e foarte frumos…”

Ana continua sa-i povesteasca lui Radu, el o asculta incantat. Singura care se uita atenta la mine era mama lui Stefan. Pentru o clipa m-am intrebat daca simtise ca e ceva in neregula cu el, sau e doar paranoia mea.

Voiam sa plec, nu mai voiam sa astept desertul. Sau, pur si simplu, voiam sa traiesc mai repede momentul in care Stefan sa ma stie in aceeasi camera cu Radu fara sa poata face nimic. Da, asta voiam.

M-am uitat spre Radu intrebatoare.

“-Mergem?”

“-Sigur. Cand vrei”

“-Va multumim pentru tot” am spus ridicandu-ma. “Nu va suparati ca nu mai putem sta, dar am lasat-o pe tusa singura si as vrea sa mai stam si cu ea..”

“-Siguuuuur….” a spus Ana in gluma, de parca as fi folosit un pretext pueril. Era ca un copil dragalas Ana. Nu te puteai supara pe ea nicicum. Atunci mi-am dat seama ca pentru cei de la masa, eu si Radu paream un cuplu in toata regula.

“-Sa fie cu noroc, mama! Si, daca-o vrea Dumnezeu, om juca si la nunta voastra!” ne-a zis emotionata mama Anei.

Ma uitam spre Stefan. S-a ridicat de la masa.

 

“-Vin cu voi!”

 

-va urma-

Sursa foto: Rusticbride.com

Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply