„Silvia, stii…eu si Stefan n-am mai avut rabdare pana la nunta…S-a intamplat acolo, unde construim casa cea noua!” | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru/ Silvia si Stefan

„Silvia, stii…eu si Stefan n-am mai avut rabdare pana la nunta…S-a intamplat acolo, unde construim casa cea noua!”

inselat

 

SILVIA- a douzecea parte

“A doua zi m-am trezit bolnava. Nu aveam nimic medical, dar asa ma simteam : bolnava. Ma dureau toate, as fi zacut la pat. Radu s-a trezit cu acel bun-simt iesit din comun al lui, a facut cafea impreuna cu tusa, au mancat gogosi amandoi si apoi a venit la mine care ma dadeam inca somnoroasa.

“-O sa plec. S-a terminat cu mini-vacanta mea, trebuie sa ma intorc la munca. Si stiu ca n-o sa-ti placa ce zic, dar abia astept sa te intorci si tu la munca:))”

A ras, am zambit si eu… ce era sa fac?

“-Dar, in weekend, as vrea sa ne vedem iar… Daca vrei, vin aici sa te iau si mergem in Bucuresti intr-un club misto, ceva… Sau dam o fuga pana la mare… Ce zici? Apoi te aduc inapoi, nu te rapesc!”

“-Oki. Pai, vorbim la telefon oricum!”

Pentru o clipa a sperat ca ma voi ridica sa-l sarut. A simtit repede ezitarea mea si s-a retras politicos.

“-Te superi ca nu te conduc?” l-am intrebat. “Nu ma simt prea bine, nu stiu de ce…”

“-Stai linistita! Ne auzim mai tarziu! Te pup!”

Si a plecat. Am incercat sa mai stau in pat, dar n-am reusit. Simteam ca in cazul in care nu-mi voi umple timpul cu ceva, o sa o iau razna. In urmatoarele zile, am revolutionat casa tusii de nu stia saraca cum sa ma mai opreasca. Curatenie si in casa, si in curte, si in bucataria de vara, si la damigene, si in dulapuri, ziceai ca sunt pe baterii. As fi frecat, as fi spalat, as fi aruncat si as fi strans incontinuu, cred ca in incercarea disperata si inconstienta de a-mi limpezi gandurile.

Stefan n-a mai venit, nu mai stiam nimic de el. Radu imi scria in fiecare zi. Nu ma agasa:) Imi trimitea lucruri dragutze doar cat sa stiu ca se gandeste la mine si abia asteapta sa vina weekendul. Vorbeam si la telefon, se mira si el ca nu mai termin curatenia. “Ce sa fac, Radu? E grea viata la tara” radeam eu.

Ziua de joi dimineata este cea pe care n-am sa o pot uita vreodata. Ziua a inceput perfect normal, cu mine si cu tusa adunand la corcoduse pentru tuica. Am auzit poarta si pentru o clipa mi-a stat inima. Doar speram, atat…Speram. Poate e el.
Era ea. Ana. Cu chipul ei alb, imaculat si parul prins ordonat, la spate. Si cu ochii ei frumosi care straluceau cum nu-i mai vazusem. Sau poate doar mi se parea…

“-Sarut-mana, mama Didina! Silvia, ce faci? N-am mai apucat sa vorbim dupa ce ati fost la noi, atunci… V-ati simtit bine?”

Tusa a pupat-o cu drag si a plecat apoi la ale ei. Noi am ramas in curte si ne-am asezat pe banca, la masa.

“-Da, ne-am simtit foarte bine. Si lui Radu i-a placut foarte mult. A zis ca mai vine la tara” am zis eu razand.

“-Dar ce mult ma bucur!” a tacut apoi incurcata de parca s-ar fi asteptat sa o mai intreb eu ceva… Mi s-a parut ciudat, nu era genul ei sa nu spuna tot ce avea pe suflet.

“-Ana, s-a intamplat ceva? Vrei sa-mi spui ceva?”

“-Doamne, Silvia! Cum te pricepi la oameni. Nici nu stiu cum sa zic, ca eu nu prea sunt obisnuita sa vorbesc despre lucrurile astea…”

S-a inrosit si a lasat capul in jos… Mi-am dat seama ca s-a intamplat ceva. Acum chiar voiam sa stiu.

“Zi-mi” i-am zis cu glas mieros. “Poate te pot ajuta..”

A zambit incurcata. Orice se intamplase, nu era vorba despre vreun regret. Prea tare ii straluceau ochii…

“-Stii, eu si Stefan n-am mai avut rabdare…stii tu…”

Nu stiu daca ati simtit vreodata ca viata vi se scurge pur si simplu din corp, din obraji, din vene…Am ramas efectiv ca o stanca, una cu banca pe care stateam. Incercam sa leg trei cuvinte, trebuia sa zic ceva, pana si Ana ar fi realizat ca intru in moarte clinica. Dar nu puteam spune niciun cuvant, de parca as fi uitat alfabetul.

“-Si acum sunt asa… ma intreb daca sa-i zic mamei, daca as dezamagi-o inaintea nuntii, ca stii cum sunt ei… Silvia, tu esti de la oras, acolo oamenii traiesc altfel. Sincer, tu crezi ca am gresit? Silvia… (si-a pus mana peste a mea) a fost atat de frumos…!

“-Nu vreau sa stiu!”

S-a uitat la mine surprinsa.

“-Adica, Ana, astea sunt lucrurile voastre. Nu trebuie sa mi le povestesti mie…”

“-Da, stiu, dar crede-ma ca nu prea am cu cine vorbi… doar cu prietenele mele, dar ele sunt asa… mai copile… Tu esti matura, vezi altfel… Silvia, crede-ma, eu auzisem multe povesti de la prietene de-ale mele care s-au maritat si sunt acum la casa lor… Si ma asteptam sa fie cum a fost pentru ele, asa…nu stiu cum sa zic… Dar la noi a fost atat de frumos ca mi-e si teama sa povestesc, sa nu fie apoi invidioase, sau cine stie cum s-or gandi ele…”

Mi se parea ca sunt intr-o sala de tortura si nu aveam nicio posibilitate sa scap.

“-Si stii cand s-a intamplat? Chiar a doua zi dupa ce ati fost la noi… Nu am planificat… Pur si simplu eram amandoi la casa pe care o construim in capul satului…”

“-Ana! Serios, chiar sunt lucrurile voastre. Nu trebuie sa ai indoieli. Oricum Stefan este barbatul cu care te vei marita, nu vad care e problema. Nu cred ca ar trebui sa le spui alor tai, nu ai rezolva nimic. Ei au conceptiile lor, nu-i mai poti schimba. Voi aveti viata voastra si asta conteaza!”

Nu stiu cum am reusit sa duc fraza la final. Dumnezeu mi-a dat putere. Ana s-a luminat.

“-Ai perfecta dreptate! Vezi, eu de ce nu pot gandi ca tine? Iti multumesc, Silvia! Pentru tot ajutorul!”

Am zambit si i-am multumit cerului in gand cand am vazut ca se ridica sa plece.

“-Te pup, Silvia! Si, cand n-ai treaba, mai vino si pe la noi! Mai stam si noi ca fetele, ca dupa ce m-oi marita…s-a zis!” si a inceput sa rada iar.

Dupa ce a inchis poarta, am simtit ca ma voi prabusi cu totul. Am intrat teleghidata in casa si am incercat sa plang. Nu puteam, eram blocata. Mi-am dat seama atunci ca si pentru a plange ai nevoie de viata, ai nevoie sa traiesti. Iar eu parca murisem.”

 

-va urma-

 

Sursa foto: youtube

Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply