„Stateam in gara aceea si ma intrebam: pot lasa viata mea in urma pentru a pleca la el?” | Videoblogul Mireselor
0
In Jurnalul vostru/ Simona si Rares

„Stateam in gara aceea si ma intrebam: pot lasa viata mea in urma pentru a pleca la el?”

fata-in-gara

 

SIMONA-partea a opta

„A scos din mașina un buchet imens de trandafiri rosii. Nu mai primisem atâtea flori niciodată. Odată cu ele, o felicitare pe care scria „Te iubesc” și încă alte câteva cuvinte, dar asta era esentialul.

Când am văzut florile, chiar am zâmbit. Nu o mai facusem de multă vreme. Însă când am citit felicitarea, mi s-a pus un nod în gât: „a fost nevoie de așa ceva ca sa îmi spui ca ma iubești?”… Din nou nu știam ce simt… Voiam sa fiu supărată, să mă revolt, sa îl cert, sa nu ii mai vorbesc, dar nu puteam. Ma bucuram la fiecare mic gest pe care îl facea.

A trecut și toamna, au trecut și Craciunul, si primavara. Eu eram tot acolo: la internet caffe… Prietenii ma indemnau sa îmi văd de viața. Sa îmi găsesc pe altcineva, sa încerc să mă bucur de facultate, de petreceri, de tot ceea ce ma inconjoara. Nu puteam. Simțeam ca l-aș înșela, chiar dacă noi, practic, nu mai formam un cuplu deși nu ne-am despărțit oficial. Cuvintele: „gata”, „pana aici a fost”, „vreau să ne despartim” nu s-au rostit intre noi. Așa ca, din punctul meu de vedere, noi eram încă iubiți și, în nebunia aceea a mea, eram dispusa sa aștept oricat era nevoie. Nu suportam să se apropie nimeni de mine. Unora parca le era și frica…

Venea vara și m-a sunat într-o dimineața. La el, era noaptea târziu.

„-M-am gândit la ceva.”
„-La ce?”
„-As vrea tare mult sa te am lângă mine și am găsit și soluția.”
„-Care? Vii acasă? Inima începea deja sa îmi bata mai tare.”
„-Ma gândeam să vii tu aici.”

Nu ma gandisem la asta niciodată. Cum sa plec eu atât de departe? Parea imposibil. Pana la urma, m-a convins… Le-am spus alor mei planul nostru, nu au zis nu, dar au cam rămas socati. Nici nu am judecat problema în profunzime și, recunosc, m-am aruncat cu capul înainte. Am depus actele și așteptam interviul la ambasada. Eram decisa! Voiam sa plec la Rares. Ne facusem o sumedenie de planuri. Ne gândeam cum vom lucra amândoi acolo, ca ne vom intemeia o familie, ca vom fi în sfârșit împreuna, fericiți. Ce puteam sa îmi doresc mai mult? Nimic! Sau, cel puțin, asta credeam.

Într-o dimineața, m-au sunat cei de la firma de recrutare. Peste doua zile trebuia sa plec la Bucuresti, sa susțin interviul la ambasada. Mi-am cumpărat bilet de tren și tata urma să vină cu mine. Mi-am făcut un bagaj mic și am plecat spre gara. Eram atât de entuziasmata și vedeam doar plusuri când ma gândeam la aventura asta încât radiam de fericire. Am coborat din taxi, ne-am îndreptat spre peron și am așteptat trenul.

Nu știu ce s-a întâmplat intre timp. Nu m-a sunat nimeni, nu am vorbit nimic cu tata, însă când am văzut trenul acela ca se apropie, mi s-a făcut frica. Frica de tot. Frica de faptul ca plec și las tot ce am în urma. Eram un om cu ambitii mari. Eram și atunci un om plin de speranța si calculat. Dar mi s-a făcut frica și am început sa îmi pun o suta de mii de întrebări pe secunda, însă cele mai puternice au fost: „De ce vrei sa pleci? O faci pentru tine sau pentru el? Ce se va întâmpla cu tine? Cu facultatea? Pentru ce tragi în fiecare zi la școala? Ce vrei să faci cu viața ta? Te gândești ca acolo riști sa ajungi sa speli vase toată viața? (nu ca ar fi ceva rău, însă eu ceream de la mine mai mult) Îți lași aici familia? E clar ca nu te mai întorci niciodată de acolo dacă ajungi la Rares. Vrei asta?” M-a luat durerea de cap, m-am uitat la tata care era vizibil afectat de tot ceea ce se întâmpla, l-am luat de mana, am început sa plâng și i-am zis:

„-Hai acasă!”

S-a uitat la mine lung, sceptic, și m-a întrebat:

„-Esti sigură?”
„-Da!”

Asta a fost. Ne-am urcat în primul taxi și ne-am întors acasă. Am plâns mult și atunci. Mult de tot. Am plâns, nu pentru lipsa mea de curaj, ci pentru ca mi-am dat seama ca drumurile noastre s-au separat încă de atunci de când mi-a zis ca vrea sa plece în America. Atât de mult timp trecuse și eu nu am avut nici cea mai vagă idee ca acolo s-a terminat tot…”

-va urma-

Sursa foto:Pinterest

Dacă ti-au plăcut materialele, da-ne like pe Facebook și rămânem impreuna! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply