„Toata lumea ne vedea drept familia perfecta! Atunci, de ce s-a schimbat totul in ziua in care l-am dat pe Patrick la inot?” | Videoblogul Mireselor
0
In Cele mai pasionale 10 povesti de dragoste reale/ Ema & Alex

„Toata lumea ne vedea drept familia perfecta! Atunci, de ce s-a schimbat totul in ziua in care l-am dat pe Patrick la inot?”

relatie-extraconjugala

EMA-a doua parte

„Pe sotul meu l-am cunoscut in ultimul an de facultate, la un chef. Un coleg din anul meu a dat o petrecere la el acasa intr-o sambata in care plecasera parintii nici nu mai stiu pe unde. Si m-am trezit intr-un apartament cu trei camere ticsit cu lume, cu muzica la maxim si fum gros de-l puteai taia cu un cutit. Oricum, in ultimii doi ani de facultate, nu prea stiu sa se fi dat vreun chef la care sa nu fiu invitata…Se cam obisnuise lumea cu gandul ca, le place sau nu, Ema e sufletul petrecerii. Si e cam ciudat sa nu vina… Asa ca n-aveam niciun motiv sa le ratez… Oricum, am considerat mereu ca anii aceia de facultate nu se mai intorc, deci cine are de profitat, sa profite. Cine nu, sa ne lase pe noi sa profitam…:)

Si, in seara aceea, m-am dus tot sa ma distrez. Doar ca dupa miezul noptii nu prea mai aveam cu cine. Se formasera deja cateva cupluri ad-hod si apucasera sa ocupe dormitoarele, ba chiar si baia. Cei ramasi in sufragerie erau si ei pe punctul de a se combina si am ramas pratic, eu si cel care urma sa-mi devina sot, necombinati. Atunci am si facut cunostinta.

“-Eu sunt Ovidiu!” si a intins mana spre mine.

“-Eu sunt Ema!”

Mi-a zambit. Mi-a placut din prima. Era brunet, bine facut, parea politicos si stapan pe el. Aveam sa aflu din discutie, in aceeasi seara, ca termina facultatea de drept chiar anul acela. Am ramas sa vorbim pana dimineata. Nu mi-a facut avansuri, n-a batut apropouri, chiar ma intrebam serios daca il interesez ca femeie sau n-are cu cine sa-si omoare timpul la petrecere.

A doua zi, m-a sunat sa iesim. De unde am tras concluzia ca ma placea totusi… Si de atunci am ramas impreuna… Nu stiu ce a avut diferit fata de restul care ma plictiseau dupa trei luni, habar n-am. Poate faptul ca nu-mi baga in seama toanele… Avea mai multa rabdare decat vazusem la oricine…. Simteam ca ma iubeste pur si simplu neconditionat. Nu-l interesa nici cine sunt, nici de unde vin, nici cu cine am fost si asa mai departe… El voia sa fim impreuna, atat.

Si ma facea sa rad, ma rasfata, era mereu atent la ceea ce-mi doream, chiar si la lucrurile mici, pe care multi nu le bagau in seama. Daca eu spuneam, intr-o doara, trecand pe langa o cofetarie :”ce-as manca un ecler! Lasa, ne luam maine, nu ne mai oprim acum…” pai, sa fiti siguri ca “maine” deschideam frigiderul si era plin ochi cu eclere. Lucruri dintr-acestea mici, care conteaza totusi atat de mult. Apoi, dupa ce am terminat facultatea, am inceput sa calatorim… In fiecare iarna, fiecare vara, in alta parte prin Europa. Parintii lui aveau si atunci o situatie materiala destul de buna si dupa ce el s-a angajat la o firma de avocatura de-acolo, din Cluj, viata noastra chiar a devenit, cu adevarat linistita. De nevasta, m-a cerut la Roma, intr-o excursie. Chiar la Fontana di Trevi. A aruncat un banut in fantana si apoi l-am vazut ca se pune in genunchi de fata cu toata lumea de-acolo.

“-Trebuie sa-ti zic dorinta pe care mi-am pus-o. Pentru ca intamplarea face ca doar tu sa o poti  indeplini… Vrei sa fii sotia mea?”

Mi-au dat lacrimile. Cei din jur incepusera sa aplaude. Nici nu am stat prea mult pe ganduri.

“-Daaaaaaa! Da, din toata inima!”

Ne-am casatorit la Cluj si la cateva luni dupa nunta a venit socul. Mi-a spus ca trebuie sa ne mutam in Bucuresti, pentru ca a primit o oferta foarte buna acolo, intr-o firma mare de avocatura. M-am temut la inceput, dar apoi a inceput sa-mi placa ideea. Bucurestiul mi s-a parut mereu fascinant, din multe puncte de vedere….

Ne-au dat ai lui niste bani, ne-au dat si ai mei cate ceva, am mai luat ceva de la banca si ne-am cumparat un apartament cu trei camere. Nu in vreun complex nou, dar zona era foarte ok. Aveam parc, aveam si piata aproape si hypermarket, era si liniste… Am luat-o de la zero: spart pereti, zugravit, gresie, faianta, mobila, totul nou. La final, ne-am asezat pe canapeaua din sufragerie, sotul meu a deschis o sticla de vin si am baut din pahare incet.

“-Uite, nevasta, ca am terminat!”

Asa ma alinta el. Iar eu, in ultimele saptamani, ii tot ziceam:

“-Ovidiu, noi nu mai terminam casa asta! Asculta-ma ce-ti zic. Murim si n-apucam s-o vedem gata.”

Acum ne uitam si crestea inima in noi. Era totul gata, era perfect. Nu-mi venea sa cred. Am aprins cateva lumanarele de décor pe care le luasem de la Cora si am facut dragoste pentru prima oara pa canapeaua cea noua. Imi aduc aminte perfect momentul pentru ca atunci am ramas insarcinata cu Patrick. Stiu sigur.

Chiar cautam sa ma angajez cand m-am uitat la calendar si m-am gandit ca n-ar fi rau, totusi, sa-mi fac un test. Doua liniute:)))

Nu va zic bucurie. I-am sunat pe toti sa le dam vestea, era lumea in delir.

Noi parca nu realizam ce ni se intampla. Cumparam ce aveam de cumparat, faceam ecografii, faceam planuri, dar parca nu ne venea sa credem.

Cand s-a nascut, cand l-am vazut, am plans amandoi. Am nascut natural si imediat dupa ce m-au cusut si dupa ce l-au infasat pe Patrick, doctorul si asistentele l-au lasat pe sotul meu sa intre. Cred ca acela a fost cel mai emotionant moment din viata noastra. Eram doi, eram obisnuiti sa fim doi, si, deodata, mai venise cineva.

Si parea mic si fara aparare, dar avea o personalitate cat noi doi la un loc. In primele saptamani, am dormit cu randul. Primele ore din noapte le dormeam eu, erau singurele in care ma puteam odihni cat de cat. Sotul meu veghea:)

Apoi se culca el pentru ca trebuia sa mearga la munca a doua zi si ma trezeam eu… Am alaptat pana la 7 luni, deci, din punctul asta de vedere nu-mi era asa greu. Il puneam la san si adormea iar acolo, langa mine.

Dupa ce Patrick a implinit trei ani, mi s-a facut brusc, intr-o dimineata, pofta de portocale. L-am luat frumusel de mana, ne-am dus la piata si am cumparat doua kilograme. Unul l-am mancat singura, cand am ajuns acasa. Radea si Patrick de cate pot manca. Ma, ce naiba e cu mine? Doar ne-am pazit, ma gandeam. Tineam metoda calendarului, si pana in momentul acela, ne scutise de orice emotie.

Am alungat repede gandul pentru ca nu aveam inca niciun plan de facut al doilea bebe. Dar tot in ziua aceea, cand am iesit cu baiatul in parc, au trecut pe langa noi niste copii care mancau inghetata. Mi s-a facut o pofta de am zis ca ma duc la unul dintre ei sa-i iau inghetata de pe bat, si alta nu. Doamne fereste! Decat sa-i iau inghetata copilului, mai bine ma duc la farmacie si iau un test de sarcina. Asa m-am gandit si bine am facut. Doua liniute:)

Ma si pufnea rasul la telefon cand l-am sunat pe  Ovidiu sa-i dau vestea… Si cat nu planificasem noi, ne-a lovit o bucurie dintr-aceea nebuna, exact ca la Patrick.

Iar la patru luni, cand am aflat ca-i fetita, am fost cei mai fericiti. Alessia s-a nascut tot natural, intr-o ora cu tot cu travaliu si a avut 3 kilograme 200. Perfecta ca si fratele ei.

Stiu ce veti spune. Totul era perfect. Si, din afara, chiar asa se vedea. Dar atunci de ce s-a schimbat totul ziua in care l-am dat pe Patrick la inot?”

 

-va urma-

You Might Also Like